Liderii politici au stabilit regulile unei pieţe semi-reglementate, în care clienţii care consumă mai puţin de 255 de kilowaţi pe lună vor plăti la fel ca până acum, iar pentru cei care depăşesc acest prag va fi impus un tarif maximal de 1,3 lei pe kilowat.
Citește și: Câinii și pisicile iau drumul străinătății. DSV Maramureș: „Exportăm în Suedia, pe bani frumoși”
La discuţia cu premierul Nicolae Ciucă, social-democraţii au pus pe masă un draft şi au propus piaţă semireglementată, cu un tarif maximal de 1,3 lei pe kilowat.
Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: „Să existe un preț maximal. Asta nu înseamnă că toată lumea va plăti acel preț maximal. Rămân în continuare cele 0,68 lei, 0,8 lei, 1 leu la IMM, industria alimentară și în Parlament vom veni cu amendament la OUG 119 cu cele promise - servicii de utilități publice, tramvaie, metrou.”
Preţul maximal ar trebui achitat doar de consumatorii care au în acest moment contracte cu sume mai mari de 1,3 lei pentru un kilowatt pe oră. După calculele Guvernului, sunt aproximativ 700.000 de clienţi casnici în această situaţie şi doar aceştia ar trebui să îşi schimbe contractele la începutul anului 2023.
Citește și: VIDEO Un jurnalist a fost jefuit în timp ce transmitea în direct despre furturi. Cum a fost posibil
Politicienii spun că tariful maximal a fost stabilit după discuţii cu producătorii şi cu furnizorii, care şi în acest caz ar avea un profit mediu.
Pragurile de consum de 100 de kilowaţi, respectiv 255 de kilowaţi sunt menţinute, iar majoritatea consumatorilor casnici ar trebui să plătească la fel ca până acum.
Ștefan Constantin, secretar de stat Ministerul Energiei: „Ce înseamnă piaţă reglementată - cantitate şi preţ reglementat. Cantitate - rămâne de văzut ce mai e de vândut pentru anul viitor, se scade ce s-a vândut acum şi se scade ceea ce urmeză că România să importe în 2023. Preţ reglementat înseamnă că, pe tot lanţul, de la producător la consumatorul final, trecând prin furnizor, vor fi recunoscute costurile de producţie şi vândute la consumatorul final.”
Citește și: Au fost sparte conturile de Telegram ale Maiei Sandu și ale altor oficialități de la Chișinău
Întreprinderile ar trebui să plătească 1,3 lei pe kilowat, iar firmele mici un leu. Ajutoare se vor da în continuare familiilor monoparentale sau cu trei copii la şcoală, celor care au în casă aparate medicale, companiilor de utilitate publică, bisericilor, spitalelor şi altor instituţii de stat.
Gheorghe Pecingină, deputat PNL: „Au plecat amendamente de la toate partidele şi să fie discutate în Parlament”, potrivit știrileprotv.ro.