Posibilă trucare a unor licitaţii la construcția de drumuri. Amenda: 10% din cifra de afaceri

DE Alexandru Pop | Actualizat: 24.05.2023 - 14:47
Reparații la drumuri - Foto: Reparații drumuri (Imagine cu rol Ilustrativ)
Reparații la drumuri - Foto: Reparații drumuri (Imagine cu rol Ilustrativ)

Concurenţa a anunţat că a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de CNAIR, prin direcţiile de drumuri şi poduri Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara, la contracte de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale.

SHARE

”Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii, privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Concurenţa, investigaţie pentru licitaţii trucate

Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de direcţiile regionale de drumuri şi poduri.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigaţii: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL. Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL şi CLR-Denis Montaj SRL.

Citeşte şi: Pilot de raliuri amendat pentru neplata rovinietei deși avea mașina pe platformă. Ce spune CNAIR

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate, conform News.ro.

Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Citeşte şi: CNAIR anunță că circulația pe mai multe drumuri naționale s-a redeschis pentru toate autovehiculele

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te