Cum funcționează E-factura. Ce trebuie să faci pentru a scăpa de amenzi. Când vor veni sancțiunile

DE Florin Budescu | Actualizat: 31.01.2024 - 20:53
Cum funcționează E-factura Foto: profimediaimages.ro
Cum funcționează E-factura Foto: profimediaimages.ro
E-factura mai mult încurcă lucrurile, decât să le descurce - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea
E-factura mai mult încurcă lucrurile, decât să le descurce - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Sistemul E-factura funcționează cu sincope, însă firmele trebuie să se conformeze cât mai repede, pentru a nu fi amendate. Newsweek România a consultat un expert pentru a lămuri neclaritățile privind E-factura.

SHARE

Sistemul E-factura funcționează cu sincope, însă firmele trebuie să se conformeze cât mai repede, pentru a nu fi amendate. 

E-factura mai mult încurcă lucrurile, decât să le descurce. Prevederile privind implementarea sistemului de stat au zăpăcit firmele din România.

Acestea nu ştiu exact când devine obligatoriu să te înscrii în e-factura, adică să emiţi facturi prin intermediul ANAF.

Cum funcționează E-factura. Ce trebuie să faci pentru a scăpa de amenzi

Pare că devine obligatoriu, aşa cum stau lucrurile acum, de la 1 iulie. Este neclar însă dacă de la 1 aprilie se dau totuşi amenzi.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că ia în calcul amânarea dării de amenzi de la începutul lunii aprilie, adică a trimestrului 2 al acestui an:

"Nu este suficient doar ca sistemul să funcționeze, trebuie să ne mai punem și în pielea antreprenorilor. După ce că au de îndeplinit această obligativitate, nu mai au nevoie și să piardă timpul cu diverse disfuncționalități, care se pot rezolva."

Citeşte şi: Pune Marcel Boloș frână proiectului e-Factura? „Trebuie să ne punem în pielea antreprenorilor”

Intrarea unei firme, prin administratorii acesteia, ori a unui contabil, în SPV (spaţiul virtual privat), este gratuită. Dacă operaţionalizezi e-factura cu ajutorul unui contabil, îl plăteşti pe el, pentru munca lui, nu pentru prezenţa firmei în SPV.

Mai multe site-uri au adăugat funcția E-factura

Există în acest moment o mulţime de website-uri, prin care poţi emite facturi, cu sistemul lor informatic, care au adăugat funcţia e-factura, prin intermediul căreia poţi de asemenea trimite factura în SPV.

Dar este inutil, pentru că acelaşi lucru îl face statul român, cu sistemul său informatic.

Problema este că serverul folosit se blochează, dar această problemă va fi rezolvată în timp. Aşa că o idee ar fi ca, până când se reglează sistemul de stat, să foloseşti un astfel de website intermediar privat.

Citeşte şi: Boloș, pași inapoi în privința e-Factura? Ia în calcul amânarea datei de la care se dau amenzi

Dar în rest, la unele capitole, lucrurile sunt foarte ambigui.

"Nu este clar, aşa este. Dar o să fie până în iulie fără sancțiuni, deși s-a spus și că vor fi sancţiuni după primul trimestru, dar oricând se poate schimba lucrul acesta", a spus Newsweek Dan Schwartz, consultant fiscal, managing partner RSM România.

"Nu trebuie să vă bazați pe povestea cu momentul când intră în vigoare sancțiunile, asta se poate schimba oricând, în stilul în care se schimbă legislația fiscală românească", a explicat însă Schwartz.

Cel mai bine este ca firmele să încerce să se conformeze cât pot de repede, a atras atenţia expertul.

Dar care este diferenţa între website-urile private care oferă serviciul emiterii facturii, cu opţiunea lansării sale în sistemul e-factura, şi folosirea directă a website-ului e-factura?

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu e-Factura din această lună? Sistemul nu mai permite acest lucru

"Există posibilitatea pe e-factura, direct pe site-ul ANAF, să se procedeze la fel, pentru că generează factura la fel. Intrați pe pe site-ul ANAF, prin intermediul SPV.

Trebuie să aveți semnătură electronică, trebuie să aveți acces la spațiu virtual și, după aceea, în felul acesta, vă puteți conecta la site-ul ANAF și puteți semna factura electronic", detaliază Dan Schwarz.

Cine poate să facă aceste lucruri? Administratorul firmei? Numai contabilul acesteia?

"Poate să o facă oricine este nominalizat de firmă. Facturile vor fi semnate de persoanele care sunt împuternicite să o facă", spune Schwarz.

Aşadar, ordinea este următoarea: administratorul sau administratorii firmei (contabilul oricum are semnătură digitală de ani de zile) trebuie să treacă prin toate formalităţile de obţinere a semnăturii digitale.

Ce costuri sunt 

Obţinerea semnăturii digitale costă bani. Practic, statul scoate, din această afacere, sume importante de bani, pe care le obţin prestatorii de astfel de servicii, care sunt firme specializate.

Expertul atrage atenţia, pe de altă parte, că contabilul poate lua bani numai pentru munca prestată cu e-factura, nu şi pentru faptul că el e cel care are semnătură digitală şi o foloseşte.

"Pentru lucrul în spațiul virtual nu trebuie bani, decât dacă cumperi un software, care face transferul, iar accesul la ANAF, accesul în spațiu virtual e gratis, din câte știu eu. Semnătura electronică însă costă", spune Dan Schwarz.

Ce lucruri sunt neclare

Dar contabilii care le spun administratorilor de firme: "Trebuie să îmi dați atâția bani în plus", pentru că bagă firma în spațiul virtual şi fac ei e-factura, procedează corect?

"Pentru muncă cer bani. Semnătura electronică ei au plătit-o și trebuie să-și recupereze și ei costul acesta, de undeva. Și împart probabil costul între clienții care apelează la ei, pentru emiterea facturilor. Probabil că au cumpărat un software, care face transferul din fişierul excel, în SPV, și munca lor costă, trebuie plătită", arată expertul fiscal.

Care sunt celelalte ambiguități ale implementării sistemului e-factura? "Sunt multe. Nu știm exact când și pentru cine trebuie emise facturile, în e-factura. Nu știm dacă pentru tranzacțiile externe trebuie emise facturile prin e-factura. În principiu n-ar trebui, în lege scrie că nu trebuie, dar în ghidul emis de ANAF scrie că trebuie", arată Schwarz.

Sistemul se blochează des

Sunt multe inadvertențe, exact din categoria aceasta. În plus, nu funcționează sistemul tot timpul, adică are probleme, apar blocaje.

Blocajele acestea seamănă cu cele care apar pe fiecare 25 ale lunii, când severul altui sistem informatic, cel pentru depunerea declaraţiei de TVA, se blochează.

Se produce un efect asemănător celui al unui atac informatic de tip DoS (Denial-of-Service), adică serverul are de dus mai multe solicitări decât poate duce şi atunci se blochează.

"Problema cea mai mare pe care noi o vedem, în mediul de afaceri, este: la ce folosește e-factura? Cine are capacitatea logistică de a prelucra cantitatea imensă de informație, care va fi colectată de ANAF?

Păi, o să fie niște milioane, zeci de milioane de facturi adunate, în timp...", explică Dan Schwarz.

Iar aceste zeci de milioane de facturi vor fi administrate de funcționarii de la ANAF, care se vor ocupa cu aceasta. Întrebarea pe care şi-o pune expertul: "Nu pot să gestioneze contribuabilii în spațiu real, darmite în SPV?".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te