Florin Cîțu: Dobânda va fi zero pentru creditele ipotecare, iar plata se va face în 60 de rate egale

DE Andrei Mocanu | 30.03.2020 - 20:38

Ministrul Finanțelor a anunțat, luni, că guvernul a adus noi modificări ordonanței de urgență care permite amânarea până la 9 luni a ratelor la creditele bancare pentru persoane fizice și juridice.

SHARE

 

 

Florin Cîțu a anunțat că, față de forma inițială, noile modificări se referă la faptul că a fost prelungită perioada în care clienții pot cere băncilor amânarea plății ratelor.

Astfel, cererile către instituțiile bancare pot fi depuse timp de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Dobânda la creditele ipotecare nu se capitalizează, ceea ce înseamnă că nu va fi adăugată creditului la finalul celor 9 luni.

De asemenea, li se dă posibilitatea împrumutaților care au restanțe să aducă creditele la zi când solicită amânarea plăților

În privința ratelor pentru persoane fizice pe credite ipotecare, acolo statul garanteză dobânda pe 5 ani de zile. Dobânda este zero la această creanță și plata se va face în 60 de rate egale. Cetățenii au 45 de zile în care să depună aceste cereri, să folosească această facilitate”, a declarat Florin Cîțu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te