"Principalii factori care au contribuit la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2019 au fost venitul brut din dividende în valoare de 723,4 milioane lei şi modificarea netă pozitivă a valorii juste aferente participaţiilor clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în sumă de 1.267,9 milioane lei, în principal aferentă OMV Petrom SA, ca urmare a evoluţiei pozitive a preţului acţiunii acestei companii în cursul perioadei (creştere de 41,3%)", se menţionează în raportul companiei.
Capitalurile proprii la 30 septembrie 2019 au fost de 10,735 miliarde lei, în creştere cu 9,2% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2018, de 9,828 miliarde lei.
În primele nouă luni ale anului în curs, 13 companii din portofoliul Fondului au declarat dividende pentru anul 2018. În plus, 5 companii au declarat dividende speciale şi interimare. Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2019 este de 723,4
milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica şi OMV Petrom .
La 30 septembrie, portofoliul includea deţineri în 34 de companii (7 listate şi 27 nelistate), atât societăţi private, cât şi societăţi controlate de stat.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea ('Fondul') a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţi realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.