Bursa a încheiat săptămâna pe plus, iar euro rămâne sub pragul psihologic de 5 lei. Statul se poate finanţa acum la costuri rezonabile. Este liniştea dinaintea furtunii, spun economiştii.
Statutul de piață emergentă a permis Bursei de Valori București (BVB) să fie mai vizibilă printre investitorii externi, dar și mai atractivă pentru investitorii individuali din România, a explicat Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Electrica analizează posibilitatea participării, în consorţiu cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE SA) şi Hidroelectrica, la procedura competitivă organizată de CEZ pentru vânzarea filialelor sale din România.
Fondul Proprietatea a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 1,936 miliarde lei, în creştere cu 103,7% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise vineri Bursei de Valori Bucureşti.