Fostul senator PSD Neculai Apostol, în mijlocul speculațiilor despre vânzarea Kosarom

DE Alexandru Pop | 10.02.2021 - 10:34
Neculai Apostol/FOTO: ziaruldeiasi.ro
Neculai Apostol/FOTO: ziaruldeiasi.ro

În piaţă au apărut informaţii care acreditează ideea ca firma Kosarom să fie scoasă la vânzare. Mai mult, la sfârşitul anului trecut a fost avansat şi numele unui cumpărător. Ce spun părţile implicate şi care este miza tranzacţiei?

SHARE

Subiectul nu este însă unul nou. În toamna anului trecut, surse ale „Ziarului de Iaşi” au precizat că firma ieşeană s-ar fi aflat într-un proces de negocieri în vederea schimbării acţionariatului. Era avansat ca un posibil cumpărător firma Scandia Food din Sibiu. Mai mult, la vremea respectivă era aruncat pe piaţă numele firmei de consultanţă şi audit KPMG, care avea rolul de a asista vânzătorul. Întrebat despre tranzacţie, Neculai Apostol a răspuns că firma familiei sale nu este de vânzare, iar KPMG efectuează un simplu audit pentru a vedea care este starea financiară exactă a societăţii. El nu a spus că ar fi vorba despre o evaluare a companiei, operaţiune care te-ar putea duce cu gândul la o eventuală înstrăinare. Auditul are rolul de a certifica pentru proprietari şi autorităţi că toate operaţiunile înregistrate în contabilitate sunt reale şi conforme cu realitatea.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te