Bijuteria arhitecturală cu accente franțuzești a fost construită între 1911 și 1912, după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu, pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Acesta a avut 6 copii și i-a lăsat-o moștenire fiiceai sale Lelia. Apoi, casa a fost naționalizată de comuniști.
Cu trăsături de „hotel particulier”, vila îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts academist francez: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant, figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere. Motivul frunzei de acant reliefată în fier forjat se regăsește atât în feroneria ușii principale, cât și la balustrada scărilor ce fac legătura între antreu și salonul principal.
Citește și: Cele trei modele accesibile la care Skoda ar renunța după introducerea normei Euro 7. Nu rentează
Istoria cunoscută a parcelei de teren pornește de la 1854. Arhivele atestă că succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma.
În 1897, la moartea proprietarului Durma, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. Acesta a luat în 1897 un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, dar nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren, vânzând terenul în 1905 unui anume D. D. Maican.
Citește și: Piscină „extraterestră” descoperită la 700 de metri sub pământ. Ce comoară preistorică se ascunde?
Terenul de 686,65 mp a fost cumpărat în 1909 de Dimitrie Bălescu, care l-a comisionat pe arh. Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist în 1912.
Arhitectul Paul Smărăndescu, cel căruia îi datorăm această bijuterie arhitecturală, a fost o personalitate în lumea arhitecturală a începutului secolului XX. Reprezentant al burgheziei în ascensiune, decan și profesor la Școala de Arhitectură din București, membru al Comisiei Monumentelor Istorice, al Comisiei de Sistematizare a Primăriei Bucureștiului, a fost angajat ca architect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și al Ministerului de Interne.
S-a remarcat atât prin construcțiile sale în stil eclectic Beaux-Arts, cât și prin construcțiile în stil neoromânesc. A fost extrem de prolific, realizând peste 100 de proiecte arhitecturale: atât lucrări monumentale, cât și vile rezidențiale particulare ca aceasta.
Până după Revoluție, când a fost revendicată, palatul comanditarului Dimitrie Bălescu din București a găzduit, printre altele, sediile mai multor ambasade. Ultima a fost ce a Japoniei.
Palatul comanditarului Bălescu din București are 16 camere și un grajd, acum cu funcție de garaj
Interiorul cu 16 camere are un farmec atemporal aparte. S-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare.
În salonul principal a rămas pe perete o urmă de la o veche oglindă venețiană care înfrumuseța seratele dansante. Saloanele sunt vaste și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi.
Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.
Proprietatea are o curte geometrică ce include spațiu verde și poate servi unor scopuri variate.
Chiar și dependința casei este interesantă din punct de vedere arhitectural: ea a fost pe rând grajd, apoi garaj.
Pe vremuri la primul nivel se aflau caii și trăsura, iar la nivelul secundar se ținea fânul. Pe ușa de la nivelul doi ieșea vizitiul și arunca fân direct cailor.
