Palatul Reginei Maria din Mamaia, privatizat ilegal și vândut cu circa 230.000 euro în 2003, sub Guvernul Năstase, va fi preluat de stat și trecut în administrarea Ministerului Culturii. Abandonat de mai mulți ani mistuit parțial de flăcări în 2012, „Club Castel“ a ajuns o ruină.
Palatul de iarnă al lui Putin, distrus de un incendiu misterios. Ce spun autoritățile? Ce s-a întâmplat de fapt și de ce civilii nu se pot apropia de palat?
Cum arată palatul secret al lui Putin de la Marea Neagră? Are 18.000 mp, piscină și coafor. În ianuarie 2021, Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalny a publicat o înregistrare video cu reședința lui Vladimir Putin. La scurt timp după aceea, conacul a dispărut de pe hărți.
Sfârșitul tragic al celui mai bogat român din istorie. A salvat statul român de la faliment, a făcut donații incredibil de multe și de generoase, dar a murit în condiții aflate departe de statutul său financiar și social.
Cum era viața lui Alexandru Ioan Cuza la Palatul Cotroceni? Se împlinesc, la 24 ianuarie, 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cel sub conducerea căruia s-a împlinit acest vis al românilor a avut reședința domnească pe Calea Victoriei, dar a locuit și la Cotroceni..