„Astăzi plata pensiilor este sub procent, nu cu mult sub el, dar avem un impediment, jalonul 214 din reforma pensiilor. În baza noului act normativ trebuie să înlăturăm inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite. Pensiile vor crește și va trebui făcut un efort suplimentar la bugetul de pensii și pe viitor ar trebui inechitățile să nu mai existe”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei naționale de Pensii la un post TV
Guvernul a decis cu cât vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2024. Vor fi două indexări
”Evident că se face în baza noii formule, când avem legea finalizată, după ce trece de toate pârghiile din sistem pe care trebuie să le parcurgă o lege, sindicate, Parlament, Monitorul Oficial, noi vom ști formula finală și acolo în baza formulei finale vom începe să recapitulăm toate pensiile (…) În momentul de față suntem în procesul premergător recalculării, evaluarea dosarelor. Am rămas acum cu dosarele grele și ne apropiem de pragul de 90%. Când vom avea tot acest proces de evaluare, după aceea dacă avem legea adoptată recalcularea nu ar trebui să dureze prea mult. Procesul de evaluare a fost greu și va trebui să avem o nouă formulă de calcul”, a mai spus șeful Casei de Pensii.
”Este clar prevăzut în lege mecanismul de indexare de 100% din rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut care trebuie corelată și cu necesitățile din sistem pentru a le diminua realist. Trebuie să facem o indexare, însă este prematur să discutăm de 1 ianuarie 2024, dar mecanismul este clar și trebuie să transpunem în actuala lege ce v-am spus ca să fie acoperită inflația și creșterea”, a conchis Daniel Baciu la un post TV.