Prin acest ordin, se urmărește conștienizarea salariaților aflați la primul loc de muncă, respectiv cei care au obligația legală de a-și alege fondul de pensii de Pilon II în primele 4 luni de la intrarea în piața muncii.
„Obligația angajatorilor vizează informarea tuturor salariaților prevăzuți la Art. 30 din Legea 411/2004 care guvernează Pilonul II de pensii private: atât pe cei sub 35 de ani (aderare obligatorie la Pilonul II), cât și pe cei între 35-45 de ani (aderare opțională). Deși sunt obligați să facă această informare tuturor noilor salariați cu vârsta sub 45 de ani, angajatorii nu cunosc nici istoricul de muncă, nici starea de apartenență (sau nu) la Pilonul II a noilor salariați”, a explicat Asociția pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), care a inițiat această schimbare legislativă.
Tinerii care nu își aleg fondul de pensii la care să contribuie sunt repartizați aleatoriu de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) la unul dintre cele 7 fonduri de Pilon II.
Citește și: Jaf cu trotineta la o bijuterie Chaumet din Paris: doi suspecți, arestați cu mare parte din pradă
Salariații care nu se află la primul loc de muncă nu trebuie să își aleagă fondul de pensii, ei fiind deja integrați în Pilonul II. În prezent, 7,7 milioane de români contribuie deja la un fond de pensii private obligatorii.
APAPR a pregătit și un model de scrisoare pe care angajatorii o pot descărca și printa pentru a o trimite tuturor salariaților.