Motorul economic al Europei, vital pentru România, este în dificultate majoră. Economia germană s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, fiind din nou cea mai slabă economie dintre ţările din Zona Euro a UE.
Cea mai mare economie a Europei s-a contractat cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut şi a scăzut cu 0,2% pe întregul an 2024, a anunţat Oficiul Federal de Statistică.
Motorul economic al Europei, vital pentru România, este în dificultate majoră
Scăderea pe întregul an a produsului intern brut (PIB) corespunde cu prognoza analiştilor intervievaţi de Reuters privind o scădere de 0,2% în 2024.
Fiind o economie orientată spre export, Germania suferă din cauza cererii globale slabe şi a concurenţei din partea produselor chinezeşti.
Citeşte şi: Șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, vizită oficială în Germania
Exporturile au scăzut cu 0,8% în 2024, comparativ cu anul precedent. În urma contracţiei din ultimul trimestru al anului trecut, economia ar putea intra într-o recesiune de iarnă dacă şi primul trimestru din 2025 va fi negativ.
O recesiune tehnică este definită ca două trimestre consecutive de contracţie economică, conform News.ro.
Schimburile comerciale dintre Germania și România au însumat anul trecut 40,8 de miliarde de euro, România a ajuns pe locul 17, între partenerii comerciali ai Germaniei, o urcare cu trei poziții, față de anul precedent.
Citeşte şi: Germania analizează raționalizarea gazelor, iar Franța revine la cărbune
Creșterea volumului schimburilor comerciale, comparativ cu anul 2022, este de 6,3%. Relațiile economice bilaterale au crescut, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Germania rămâne partenerul economic nr. 1 al României.