Troleibuzele sunt achiziţionate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, care este gestionat de Ministerul Mediului, iar valoarea contractului este de 290 de milioane lei, plus TVA.
”Încă o achiziţie importantă pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun pentru Bucureşti: am semnat astăzi împreună cu firma Solaris contractul pentru achiziţia a 100 de troleibuze. Este vorba despre troleibuze de 12 metri care au toate facilităţile: podeaua coborâtă, acces pentru persoanele cu dizabilităţi, wi-fi precum şi sistem de monitorizare GPS. Termenul de livrare este de 22 de luni”, precizează primarul pe Facebook.
Citește și: Grindeanu: Contract de finanțare de 212,84 milioane lei pentru Aeroportul Internaţional Oradea
Nicuşor Dan arată că aceste troleibuze au o autonomie de 20 de kilometri, ceea ce înseamnă că la capetele de linie troleibuzul are o mobilitate mai mare pentru a efectua bucla acolo unde nu există fir. ”Pentru aceste mijloace de transport garanţia este de 300.000 de kilometri de la data recepţiei sau cinci ani. Primul troleibuz va veni peste 15 luni, deci la începutul lui 2024. Mijloacele de transport sunt achiziţionate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, care este gestionat de Ministerul Mediului.
Citește și: VIDEO „Bucurie” pentru posesorii de mașini electrice, de Crăciun: cozi la „pompă” de peste 3 ore
Valoarea contractului este de 290 de milioane lei, plus TVA”, mai spune primarul. El arată că, în plus faţă de anii trecuţi parcul de mijloace de transport al STB va arăta aşa: 100 de tramvaie moderne achiziţionate, din care au ajuns până în prezent 17, 100 de autobuze electrice pentru care tocmai am atribuit achiziţia, alte 22 de troleibuze pentru care avem finanţare prin PNRR şi sperăm alte autobuze electrice pentru care am depus cerere de finanţare la PNRR, scrie News.ro.