"În dosarul nr. 116/87/2018, aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, CUP (Compania de Utilităţi Publice) SA Focșani s-a înscris cu creanța menționată, în Tabelul creditorilor, anexat prezentei sub formă de copie-extras", scrie entitatea, răspunzând la o solicitare a Ziarului de Vrancea.
Conform Legii Insolvenţei, deţinătorii de creanţe la companiile aflate în procedură de insolvenţă primesc pe rând, după voinţa administratorului special al datornicului, banii datoraţi.
CUP Focşani se află în tabelul preliminar al Tel Drum SA, conform dosarului nr. 116/87/2018, la poziţia 1.
Citeşte şi: Firma unor apropiați ai lui Liviu Dragnea, peste 4 milioane de lei pentru paza Spitalului Alexandria
Firma Tel Drum şi-a cerut falimentul, dosarul fiind înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat şi Liviu Dragnea.
Conform site-ului Tribunalului Teleorman, este vorba despre faliment, iar la obiectul dosarului este „deschiderea procedurii, la cererea debitorului".
Primul termen în dosar a fost stabilit pentru 29 ianuarie 2018. Procesul continuă.