Şeful Executivului român a discutat cu reprezentanţii a 22 de companii americane, la Palatul Victoria, despre posibilitatea de a face investiţii străine directe (ISD) în România.
A fost vorba despre firme de inginerie spaţială şi Apărare, care ar dori să intre cu afaceri în România.
Peste 20 de companii din SUA se pregătesc să investească în România
Ţara noastră este într-o situaţie privilegiată, cel puţin deocamdată. Este perfect sigură şi stabilă, dar pe de altă parte, se învecinează cu un stat aflat în război, Ucraina.
Pe de altă parte, Bucureştiul este la vreo 2.000 de kilometri, distanţă în linie dreaptă, de Tel Aviv, capitala Israelului, stat aflat în alt război, în Fâşia Gaza.
Este normal ca, în această situaţie, firmele direct interesate de domenii legate de astfel de conflicte să se dezvolte în România, în condiţiile în care Statele Unite ale Americii are interese majore geopolitice, în ambele regiuni.
Citeşte şi: Investitorii străini încep să ocolească România. Investiţiile străine directe, -13% în S1 2023
Prim-ministrul a punctat că creşterea cheltuielilor pentru Apărare, de la 2% din PIB, la 2,5% din PIB, şi determinarea Guvernului, de a modifica legislaţia, în sensul susţinerii proiectelor de investiţii în domeniile Apărării şi Energie, sunt factori de impulsionare a acestui gen de ISD.
Acum 20 de zile, a apărut informaţia că România va achiziţiona 48 de avioane F-35 (foto), fabricat de marele grup de firme american Lockheed Martin.
"România este şi va rămâne o ţară sigură şi un furnizor de stabilitate în regiune, iar în acest sens sprijinul Statelor Unite, în contextul parteneriatului nostru strategic, este determinant.
Misiunea celor 22 de companii americane de top arată cât este de puternică colaborarea noastră şi interesul sporit al investitorilor SUA, de a transfera expertiză şi tehnologii de ultimă generaţie, în România", a afirmat Ciolacu, conform unui comunicat guvernamental.
Citeşte şi: Gabriel Biriş, după măsurile fiscale ale Guvernului: "Închid România pentru marii investitori"
Premierul a subliniat că România este independentă energetic, reuşind să ofere ajutorul de care are nevoie şi Republica Moldova.
"Continuăm în această direcţie şi sprijinim investiţiile pentru producerea de energie, inclusiv prin flexibilizarea legislaţiei din sectorul eolian, precum şi al industriei extractive şi hidrocarburilor", a afirmat şeful Guvernului.
La rândul lor, ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Ann Kavalec, şi investitorii americani au apreciat abordarea pro-business a Guvernului României şi au mulţumit prim-ministrului, pentru deschidere şi colaborare.