PNL se opune impozitării pensiilor private de pe Pilonul II cu mai mult de 10%, anunţă deputatul liberal Florin Roman. Este vorba despre o propunere legislativă de impozitare a pensiilor private cu 10%, apărută după ultimul atac asupra P II.
De la 1 ianuarie 2024, Finanțele vor să le impoziteze cu cotele progresive de 15% sau 20%, introduse pentru câştigurile de capital.
PNL se opune impozitării pensiilor private de pe Pilonul II cu mai mult de 10%
Radu Crăciun, preşedintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat, declarase anterior:
„Prin modul în care legislația a fost formulată acum apare această situație de confuzie prin care potențial și câștigurile de capital ale pensiilor private ar fi considerate ca fiind necontributive, ceea ce nu este corect”
Mai jos, comunicatul deputatului PNl Florin Roman, conform Agerpres:
"PNL a înaintat propunerea pentru apărarea pensiilor private Grupul fiscal al PNL, care întruneşte finanţiştii partidului şi ai mediului universitar, au transmis, în concret, ministrului Finanţelor, dl. Marcel Bolos, propunerea de protejare a pensiilor private de o impozitare progresivă.
Citeşte şi: Pensiile din pilonul 1 și pilonul 2 nu vor putea asigura un trai decent, avertizează experții
Amestecând partea de contributivitate cu cea de necontributivitate, iniţiatorul, în speţă Ministerul Muncii, a dat naştere unor interpretări nedorite, în sensul că pensiile private pot fi impozitate pe modelul pensiilor speciale.
Textul propus pentru ordonanţa "trenuleţ" este rodul discuţiilor cu toţi reprezentanţii pieţei şi ai beneficiarilor.
Prezentăm mai jos propunerea de modificare a Articolului 100 din Codul Fiscal, text care va intra în vigoare la 01.01.2024:
Citeşte şi: Ciolacu: „Eu cred că Pilonul 2 nu trebuie desfiinţat, dar trebuie să dezvoltăm asigurările private”
'Art. 100: Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii alin (1) - (5)
Art. 100: Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii alin (1) - (5) nemodificate (6) Pentru veniturile din pensii private încasate conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi respectiv ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale se aplică o cotă de impunere de 10%, după deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 2.000 lei din venitul impozabil determinat conform prevederilor de la aliniatele (2)-(5) din prezentul articol', precizează propunerea transmisă de grupul fiscal al PNL şi acceptată de ministrul Finanţelor Publice.
Solidaritate
PNL rămâne solidar cu cei peste 8 milioane de români care sunt beneficiarii pensiilor private, după o viaţă de muncă activă.
PNL este partidul care a oprit naţionalizarea Pilonului 2 de pensii şi, nu de puţine ori, ultima dată la angajarea răspunderii guvernului Ciolacu.
PNL este garantul că atât timp cât vom fi la guvernare, nimeni nu se atinge de pensiile private ale celor care muncesc cinstit. Deputat Florin Roman, vicepreşedinte PNL."