România este pe locul 128 în lume în privinţa calităţii drumurilor, după Gabon şi Zimbabwe, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, în cadrul audierii în comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.
"La infrastructura feroviară, avem 20.730 de kilometri de reţea feroviară, a şaptea reţea ca mărime din Uniunea Europeană, avem trei companii anchilozate - CFR SA, CFR Marfă, CFR Călători - fiecare confruntându-se astăzi cu foarte mari probleme, în special CFR Marfă, cu pierderi uriaşe, cu restricţii de viteză - 1.522 de restricţii sunt astăzi înregistrate pe calea ferată, ceea ce conduce la o viteză comercială de 16,3 km/h la marfă şi 44 km/h la călători", a afirmat Bode.
În ceea ce priveşte infrastructura aeriană, ministrul desemnat a făcut referire la compania TAROM, care se află într-o situaţie dificilă, arată Agerpres.