Salariul minim din România depășește media Europei Centrale și de Est

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 12.11.2018 - 12:49

Salariul minim brut din Romania depășește media regiunii Europei Centrale și de Est. În același timp, are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%, potrivit unei analize Deloitte România.

SHARE

„Ca urmare a transferului contribuțiilor de asigurări sociale în sarcina angajatului și a majorărilor salariului minim brut, inclusiv cea anunțată pentru 1 decembrie 2018, România a ajuns să depășească media salariului minim brut din regiune, de 421 de euro, surclasând cinci state. În schimb, celelalte 10 țări au rate de taxare efective mai reduse, media fiind de 21%, față de 41,5% în România”, a precizat Raluca Bontaș de la Deloitte România.

Analiza a fost realizată pe baza calculelor furnizate de firmele membre din rețeaua Deloitte, incluzând România, Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Estonia, Lituania și Letonia. În cazul României, a fost luată în calcul valoarea salariului minim brut in valoare de 2.080 de lei, care ar urma să intre în vigoare în decembrie 2018, conform anunțului guvernului.

„Salariatul român primește procentual mai puțin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul și contribuțiile la bugetele publice fiind mai ridicate. Ar fi, așadar, de așteptat ca fiscalitatea înaltă să se reflecte și într-o calitate a vieții mai crescută, de vreme ce salariatul investește mai mult în serviciile publice de educație, sănătate, infrastructură etc. Însă, mergând la clasamentele mondiale în acest sens, ele arată contrariul, cheltuielile publice având o eficiență redusă. De exemplu, studiul efectuat de organizația nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, privind Indicele de Progres Social, care măsoară calitatea vieții și bunăstarea cetățenilor, plasează România pe locul 44 din 146 de ţări, în urma tuturor celorlalte state membre UE. Astfel de date ne fac să înțelegem mai ușor fenomenul migrației forței de muncă, precum și nevoia unor măsuri inter-relaționate și care pot inversa această tendință”, a afirmat Raluca Bontaș.


„Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută. Astfel, România nu arată rău deloc, cu o creștere a salariului mediu brut de aproximativ 41% în ultimii doi ani. Stăm bine și la nivel de regiune. Din păcate însă, dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiași clasament. Asta înseamnă că, la sfârșitul lunii, angajatul român ia cei mai puțini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din țările din regiune. La fel de adevărat este și că, la nivelul angajatorului, costurile sunt de departe cele mai reduse în România, însă ele nu au impact asupra angajatului. Totuși, în ambele situații – raportare la salariu brut și la costul salarial complet - taxele și contribuțiile la sistemele publice din România depășesc semnificativ media regiunii”, a explicat Monica Țariuc, Senior Manager Consultanță Fiscală, Deloitte România.
„Chiar și dacă ne raportăm la Serbia și Bulgaria, față de care România are un salariu minim brut semnificativ mai mare (peste 50%), constatăm că, la salariul în mână, avansul se reduce la mai puțin de jumătate”, comentează Monica Țariuc.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te