Se anunță proteste masive la București pentru Autostrada Moldova

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 04.02.2019 - 18:00

Mai multe asociații civice au anunțat că vor protesta în Capitală după ce, în Bugetul pe 2019, alocarea pentru Autostrada Moldova, Ungheni – Iași – Târgu Mureș, a fost zero.

SHARE

„Lipsa alocării bugetare amână pe teremen nedefinit sau chair anulează șansa Moldovei de a-și regăsi drumul spre bunăstare. Alocarea bugetară pentru acest proiect este zero”, se arată în protestul Asociațiilor.

Pe 28 noiembrie, președintele Klaus Iohannis promulga Legea adoptată de Parlament pentru Autostrada Unirii, așa cum a fost supranumită A8 Tg. Mureș - Iași – Ungheni.  

La 3 luni de la eveniment, pe pagina Asociației Împreună pentru Moldova a fost lansat un apel de mobilizare: „Ne organizăm pentru o plecare masivă la București, în această săptămână! Mergem să susținem interesul regiunii Moldova. Mergem să susținem amendamentele la legea bugetului pentru finanțarea autostrăzii Ungheni - Iași - Tg.Mureș. Vă așteptăm alături de noi! Cei care doresc să se alăture grupului ne pot scrie pe adresa de e-mail autostradaa8@gmail.com sau direct pe pagina de facebook Impreuna pentru A8.  

PSD: vă dăm banii separat

PSD Iaşi susţine că finanţarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului, social-democraţii afirmând că asociaţiile civice care militează pentru proiect au tendinţa să politizeze subiectul.

„În propunerea de buget vor fi alocate credite bugetare în valoare de 9,3 milioane lei şi credite de angajament în valoare de 37,38 milioane lei. Următorul demers din fişa de proiect care urmează a fi făcut este „Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ”, împărţită în două tronsoane: Târgu Mureş - Ditrău şi Ditrău - Târgu Neamţ. Valoarea estimată a contractului este de 29,9 milioane lei fără TVA, cu o finanţare asigurată în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a UE 2014-2020“, se arată în comunicatul PSD Iaşi.  

Citește și „Îndrăznește să crezi” că îți faci singur autostradă

Câți kilometri se vor deschide în 2019

Asociația Pro Infrastructura a lansat un semnal de alarmă în privința numărului de kilometri de autostradă. „Directorul General CNAIR Narcis Neaga a declarat cu o seninătate dezarmantă că în 2019 se vor finaliza inclusiv loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda și tronsoanele Câmpia Turzii-Chețani și Chețani-Iernut, parte din Autostrada A3. Sunt doar minciuni sfruntate contrazise vehement nu doar de bunul simț, de stadiul actual al proiectelor, avansul din anii precedenți, birocrația nerezolvată sau problemele financiare și de mobilizare ale unor constructori, ci și de Legea bugetului de stat pe 2019!

Folosind rapoartele CNAIR și cifrele bugetului propus ieri, vedem că pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Chețani-Iernut avem nevoie de 462 milioane lei (TVA inclusă) pentru a ajunge la 100% din ambele contracte. Suma alocată de guvern? Doar 164,4 milioane (35,6%) prevăzute pe toată Autostrada Transilvania, între Târgu Mureș și Borș (mai sunt și alte mici secțiuni care, teoretic, vor consuma bani).

Realitatea cruntă din teren? Segmentul din A3 dintre Câmpia Turzii și Chețani (Straco) a ajuns la DOAR 19% stadiu fizic, avansul din 2018 fiind de aproximativ 13%. Din cele 4 proiecte promise de șeful CNAIR, doar tronsonul Chețani-Iernut (Astaldi) are șanse teoretice de finalizare în 2019: este acum la 58%, iar anul trecut a avut un progres consistent de 39 de procente. Similar, pe Autostrada A10 Sebeș-Alba Iulia-Aiud ne trebuie 660 milioane lei (cu TVA) pentru lucrările rămase de executat (și plătit) din cele două contracte.

Alocarea? Doar 160 milioane lei (24,2%). Lotul 1 din A10 (Pizzarotti) este la un stadiu fizic de 61%, iar în 2018 a avut un progres de 20%. Sectorul vecin (Aktor) este la 49% și, atenție, în tot anul trecut șantierul "a înaintat" cu doar 5 procente!!! cenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km”, arată Asociația.   

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te