STUDIU Coface: 68 de ţări vor intra în recesiune. Insolvenţele vor creşte cu 25% în 2020

DE Alexandru Pop | Actualizat: 09.04.2020 - 12:09

Barometrul Coface Q1 2020 prefigurează o creştere bruscă a insolvenţelor la nivel global, pe fondul crizei generate de COVID-19, și estimează că 68 de ţări vor intra în recesiune.

SHARE

"La început, epidemia Covid-19 din China a afectat un număr limitat de linii de business - dar de atunci s-a transformat într-o pandemie globală. Repercusiunile sale au creat un dublu şoc - ofertă şi cerere - care afectează un număr mare de industrii din întreaga lume. Această criză nu poate fi comparată cu alte crize din trecut întrucât toate au avut origini financiare (de exemplu, criza creditelor globale din 2008-2009, Marea Depresiune din 1929). Întrebarea nu mai este ce ţări şi sectoare de activitate vor fi afectate de acest şoc, ci mai degrabă cine va scăpa", arată barometrul Coface, potrivit News.ro.

Specialiştii spun că şocul ar putea fi şi mai violent în economiile emergente, deoarece pe lângă gestionarea pandemiei, care va fi tot mai dificilă, aceste economii se confruntă şi cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu ieşirile de capital care au crescut de patru ori faţă de nivelurile lor din 2008.

"În acest context, Coface prognozează că în 2020 se va înregistra prima recesiune economică globală după 2009, cu o rată de creştere de -1,3% (după + 2,5% în 2019). Coface estimează că 68 de ţări vor intra în recesiune (faţă de numai 11 anul trecut), comerţul mondial va scădea cu 4,3% în acest an (după o scădere de -0,4% în 2019) şi se va înregistra o creştere de 25% a insolvenţelor (comparativ cu predicţiile de +2% din luna ianuarie 2020)", arată Coface, care vorbeşte despre cea mai mare creştere a insolvenţelor din 2009 până în prezent: +25% în 2020.

Riscul de credit al companiilor va fi foarte ridicat chiar şi într-un scenariu optimist, în care activitatea economică reporneşte treptat în al treilea trimestru al anului şi nu va exista un al doilea val de epidemie de coronavirus în a doua jumătate a anului 2020, adaugă specialiştii.

"Această tendinţă de creştere accelerată a insolvenţelor ar urma să afecteze Statele Unite (+39%) şi toate principalele economii din Europa de Vest (+18%): Germania (+11%), Franţa (+15%), Regatul Unit (+33%), Italia (+18%) şi Spania (+22%). Şocul ar putea fi şi mai violent în economiile emergente: pe lângă gestionarea pandemiei, care va deveni tot mai dificilă, aceste economii se confruntă şi cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu ieşirile de capital care au crescut de patru ori faţă de nivelul din 2008", spun ei.

Riscurile care planează asupra unei scăderi de 4,3% a comerţului mondial ca volum în 2020 sunt în scădere, deoarece numeroasele anunţuri de închidere a frontierelor nu sunt luate în considerare în modelul de prognoză al Coface (model bazat pe preţurile petrolului, costurile de transport, încrederea companiilor producătoare în Statele Unite şi exporturile coreene ca variabile explicative).

"Pe termen lung, criza COVID-19 ar putea avea consecinţe şi asupra structurii lanţurilor de valori globale. Principala sursă de vulnerabilitate a companiilor în contextul actual este dependenţa lor de un număr redus de furnizori aflaţi în câteva ţări sau chiar într-o singură ţară. Prin urmare, creşterea acestor numere pentru a anticipa posibile perturbări ale lanţului de aprovizionare va deveni o prioritate pentru companii", relevă studiul.

Pentru întreprinderi, măsurile de izolare luate de guverne din peste 40 de ţări pentru a stopa extinderea virusului COVID-19, reprezentând peste jumătate din populaţia lumii, au avut consecinţe imediate.

"Aceste măsuri au dus la un şoc de aprovizionare cum nu s-a mai observat în timpul crizelor majore anterioare. Şocul iniţial nu s-a datorat unei crize financiare, ci este legat de economia reală: oamenii nu pot munci, iar companiile se confruntă cu perturbări ale aprovizionării intermediare de bunuri. Turismul, hotelurile, restaurantele, afacerile pentru petrecerea timpul liber şi transportul sunt sectoarea afectate grav, precum şi aproape toate segmentele de distribuţie specializate şi majoritatea sectoarelor de producţie (cu excepţia industriei agroalimentare)", spun specialiştii.

Alte sectoare de servicii au fost mult mai puţin afectate precum telecomunicaţii, apă şi canalizare.

"Acest şoc de ofertă este însoţit de un şoc la fel de brutal la nivelul cererii. Mulţi consumatori îşi anulează sau amână cheltuielile pentru bunuri şi servicii. În plus, încrederea gospodăriilor este slăbită de impactul izolării. Bunurile de consum durabile, cum ar fi vehiculele, vor fi probabil cele mai afectate de acest şoc. Alte cheltuieli, cum ar fi textile şi îmbrăcăminte, precum şi electronice, sunt, de asemenea, probabil reduse la aproape zero", declară ei.

La celălalt capăt al spectrului, consumul de produse agro-alimentare şi farmaceutice ar putea beneficia de această situaţie excepţională.

"Cea mai evidentă consecinţă a pandemiei pe termen scurt este exacerbarea tensiunilor geopolitice existente. Nu poate fi exclus riscul unor noi valuri de măsuri protecţioniste, care vizează în special sectoarele cheie ale noii ordini de sănătate şi economie (de exemplu, limitarea exporturilor de produse agroalimentare şi / sau farmaceutice, considerate vitale). Continuarea 'războiului comercial' dintre SUA şi China, care vizează sectoarele strategice, în special electronice, rămâne şi ea o posibilitate", potrivit studiului.

Acest lucru ar putea fi întărit de campania prezidenţială din Statele Unite şi / sau în cazul creşterii protestelor sociale într-una dintre aceste două ţări.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te