Unde are loc controlul de la magazinul Ikea, unde au fost reclamate ploşniţe. Este vorba despre magazinul din reţeaua suedeză aflat în Sectorul 3. Singurul magazin Ikea din Sectorul 3 este la ieşirea spre Autostrada Soarelui.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor face controale, după ce recent unii clienţi au reclamat o invazie de ploșnițe.
Unde are loc controlul de la magazinul Ikea, unde au fost reclamate ploşniţe
"I-am rugat pe cei care sunt acum în control să facă verificări amănunțite, pentru că exact așa cum ați văzut și dvs. și automat și noi imaginile ce au circulat în spațiul public, probabil și dânșii au luat măsuri imediate atât de a verifica, cât și de a dezinfecta zonele respective.
Citeşte şi: Unde s-au găsit ploșnițe și râie în mijloacele de transport în comun? Reacția călătorilor
I-am rugat pe colegii mei să facă o verificare amănunțită, pentru că în condițiile în care se vor găsi urme de prezență a acestor insecte, cu siguranță putem lua în calcul și faptul că parte dintre bunurile, din produsele comercializate au fost eventual infestate.
Citeşte şi: Angajat umilit la un supermarket. Ce l-a pus șefa sa facă atunci când a găsit cafea expirată la raft
Vom verifica în amănunt această situație, tocmai pentru a ne asigura că putem transmite consumatorilor fie lucruri ce țin de siguranța acestora, fie legate de măsurile pe care le-am luat", a anunţat președintele ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3.