Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
9.194.041 Votanți în România
51,05 %
764.700 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Unde găsești benzina cu 5,2 lei pe litru? În clipurile electorale PSD

DE Petre Bădică | Actualizat: 17.05.2019 - 16:51

   Partidul aflat la putere ne invită să mergem în urmă cu un an și jumătate pentru a cumpăra combustibilul promis în clipurile de campanie.

SHARE

 Multe din slide-urile PSD-urile, care rulează în mediul online, pentru a-i convinge pe oameni să voteze cu partidul lui Dragnea sunt mincinoase. În unul din ele, PSD încearcă să dovedească faptul că „românii au o mai mare putere de cumpărare”. PSD scrie că, la un salariu mediu de 2.933 de lei, se pot cumpăra 123 de litri de benzină, la un preț de 5,24 de lei pe litru. Doar că, potrivit peco-online.ro, prețul mediu la benzină este mult mai mare, de 5,8 lei. În aceste clipuri de promovare ale PSD, prețul benzinei este cu 56 de bani mai mic. PSD a ieftinit cu 12% prețul benzinei în clipurile de campanie. Benzina a fost la prețul invocat de PSD – 5,24 de lei pe litru, în urmă cu aproape un an și jumătate, pe 15 decembrie 2017.  

Scumpiri la combustibil de 25%

În numai un an și jumătate, combustibilul s-a scumpit cu un procent record. În aceste zile, motorina standard a trecut pragul de 6 lei la unele benzinării. La 1 septembrie 2017, un litru de motorină era vândut cu 4,75 de lei pe litru, potrivit peco-online.ro. Raportat la aceste zile, creșterea este de 1,25 de lei pe litru, în procente fiind vorba de peste 25% în mai puțin de doi ani.  Benzina se vinde, în medie, la un preț de 5,8 de lei. Raportat la 1 septembrie 2017 (preț de 4,6 pe litru) e vorba de o creștere a prețului cu peste un leu și douăzeci bani (23% creștere). În iunie 2017, tot în guvernarea PSD, litrul de motorină ajunsese și mai ieftin la 4,55 de lei. La această „contraperformanță” s-a ajuns după ce, în şedinţa din 30 august 2017, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te