În jur de 2,8 milioane de copii nu au mai mers, în urmă cu un an, la cursuri. Acestea au fost suspendate, în mai multe rânduri, timp de câteva luni, urmare a pandemiei de coronavirus. Autoritățile au anunțat ca prioritare două lucruri pentru a crește accesul elevilor la școala online.
Primul, îl reprezenta oferirea unor dispozitive – în special tablete – pentru ca elevii să poată accesa cursurile online. Al doilea sprijin a fost pentru ca gospodăriile să se conecteze la Internet.
Ponderea gospodăriilor care au acces la reţeaua de internet de acasă a fost de 80,8% în 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Astfel, în anul 2021, circa 8 din 10 gospodării din România (80,8%) au acces la reţeaua de internet de acasă. În mediul urban, 86,9% dintre gospodării sunt conectate la internet, iar în mediul rural doar 73,1%.
Newsweek România atrăgea atenția, anul trecut, că procentul gospodăriilor fără acces la Internet este foarte mare.
Citește și: Jumătate dintre copiii ai căror părinți au făcut doar opt clase nu au avut acces la școala online
Cifrele de la Institutul Național de Statistică arată că, la începutul pandemiei (primăvara lui 2020) un procent de 78% dintre gospodării nu aveau acces la Internet.
Dintre acestea:
- 38% dintre gospodăriile în care tatăl terminase doar patru clase aveau acces la Internet
- - 58% din gospodăriile în care tatăl terminase 8 clase aveau access la internet
- - 93% dintre gospodăriile în care tatăl avea liceul erau conectate la Internet
- 98% dintre gospodăriile în care capul gospodăriei avea facultatea aveau acces la Internet.
Citește și: Statul dă 270 milioane lei pe teste de salivă ce pot ajunge la gunoi fără nici un vinovat
În timpul pandemiei, doar 2% dintre gospodării au fost conectate la Internet.
În România sunt 7,5 milioane de gospodării. Autoritățile au reușit să sprijine cel mult 150.000 de gospodării să se conecteze la Internet. Desigur, există și posibilitatea ca aceste gospodării să se fi conectat la Internet printr-un efort personal.
20% dintre gospodării, adică 1,5 milioane nu sunt în aria de acoperire a școlii online.