SUMMIT DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ: Oportunități oferite de piața de capital

DE Newsweek România | Actualizat: 06.06.2022 - 18:05

O nouă ediție a Summitului de Educație financiară aduce în prim-plan oportunitățile pe care piața bursieră le oferă antreprenorilor români pentru a se finanța și dezvolta companiile, dar și investitorilor.

SHARE

Au participat reprezentanți ai Autorității de Supravegere Financiară, Institutului de Studii Financiare, Bursei de Valori București, dar și ai companiilor private.

Invitații acestei noi ediții au discutat despre perspectivele de creștere a numărului de societăți listate la Bursa de Valori, care au fost efectele listării companiilor de stat pe piața de capital, dar și ce măsuri concrete ar trebui luate pentru menține ritmul de IPO-uri, care sunt avantajele pe care le au companiile prezente pe bursă, dar și cum pot fi atrași investitorii de retail. 

De asemenea, un subiect important de dezbătut a fost dedicat deciziilor antreprenorilor de a-și lista companiile la Bursa de Valori și cât de intemeiate sunt unele temeri, dar și care este experiența companiilor listate deja.

Participă: Ovidiu Petru, Director General, Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, ASF, Marian Siminică, Director executiv, Institutul de Studii Financiare, Paul Baranga, Director Direcția Supraveghere Integrată, ASF, Adrian Tănase Director General BVB, Eugen Voicu, Presedinte al Consiliului de Administratie, Meta Estate Trust Aurel Bernat, CEO, BT Asset Management și Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Găsiți detalii despre agenda și invitați accesând pagina evenimentului: https://events.newsweek.ro/2022-summit-de-educatie-financiara-3/

Evenimentul este organizat de Newsweek România și este susținut de companiile: Meta Estate Trust, Eximbank, Bursa de Valori Bucuresti, BT Asset Management și Bittnet Group, iar în calitate de partener instituțional, de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Publicul este invitat să participe online, pe 6 iunie, ora 15.00, evenimentul fiind transmis pe newsweek.ro și pe pagina asociată de facebook:  https://www.facebook.com/newsweekromania

Newsweek Românnia s-a impus, în ultimii 4 ani, pe piața evenimentelor de afaceri, unde s-a poziționat nu doar ca un formator de opinie important, ci și ca principal intermediar al comunicării între mediul de afaceri și autoritățile de reglementare din România. 

Evenimentele organizate de Newsweek România sunt în topul audiențelor pe piața de profil și generează conținut de actualitate,  adaptat nevoilor mediului de afaceri privat.

Campania unor astfel de evenimente, de educație financiară a început anul trecut și au fost realizate deja trei astfel de evenimente.

Ultimul eveniment ”Summit de Educație Financiară: Strategii de plasament în fonduri de investiții”, organizat în luna martie 2022, a înregistrat în mediul online peste 119.000 de vizualizări.

A doua ediție din anul 2022 a SUMMIT DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ se va desfășura online și va fi transmis în direct pe newsweek.ro  (site aflat Top 10 cele mai citite site-uri de Știri și Analize  în clasamentul publicat de SATI, cu un trafic de peste 2,2 milioane de cititori unici pe lună) și pe pagina de Facebook a Newsweek România (peste 60.000 de urmăritori și un impact lunar al postărilor – post reach – de peste 5 milioane persoane.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te