Sorin Cîmpeanu a afirmat la Digi 24 că pe agenda discuțiilor se află „decizia extrem de importantă a deschiderii școlilor în semestrul II” și a anunțat că “nu respingem niciun scenariu”.
Întrebat dacă școlile din România sunt pregătite să fie deschise pe 8 februarie, atunci când începe semestrul al II-lea, Cîmpeanu a răspuns: „Din punct de vedere al sistemului de educație, cu siguranță da“.
„Din punctul de vedere al Ministerului Educației, ne dorim deschiderea școlilor. Ne dorim deschiderea școlilor pentru a putea recupera din pierderile generate de online. Și pentru a putea recupera ai nevoie de școli deschise, de implicarea cadrelor didactice în acțiuni remediale. Avem nevoie de o bună înțelegere între elevi, cadre didactice și părinți“, a afirmat ministrul Educației.
Oficialul a precizat că “chiar dacă se va reuși ceea ce ne dorim cu toții, vor trebui respectate măsurile de distanțare fizică și protecția asigurată elevilor și cadrelor didactice“.
„Ministerul Educației a declanșat o interogare cu privire la estimarea numărului de elevi aflați în risc de neîncheiere a situației școlare pe primul semestru. Numărul rezultat a fost de 65.000, care vine din estimarea fiecărei școli. Aceștia vor trebui să facă cu prioritate obiectul acestor acțiuni remediale“, a anunțat Cîmpeanu.
„În fiecare an, au fost cam 15.000 de elevii în situație de neîncheiere de medii. Cei 50.000 cu siguranță au avut motive specifice perioadei pe care o traversăm“, a continuat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat, însă, că „pierderi au fost înregistrate de către toți cei care au făcut predare online“, pentru că predarea online generează pierderi generale față de cea față în față. „Între predarea online și ce se întâmplă la clasă e o diferență, sunt pierderi generale. Ele vor necesita un număr mai mic de ore remediale“, iar aceste pierderi trebuie identificate de fiecare profesor, spune oficialul, potrivit edupedu.ro.