Ministerul Sănătății a publicat un „Draft Ordin emis in temeiul Legii de modificare a Legii nr.1/2011 si a Legii nr.55/2020 – ORDIN pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19”. Documentul este AICI.
Potrivit Comitetul Judeţean / al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU / CMBSU) va emite, până la data de 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021. Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenţei cumulate (numarul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori)”, se arată în proiectul de ordin.
Potrivit DOCUMENTULUI se aplică:
Părinții vor fi încurajați să monitorizeze
starea de sănătate a copiilor și să acționeze responsabil.
Sfaturi utile pentru părinții:
- Vorbiți cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar și pe cei din jur împotriva
infecției cu noul coronavirus;
- Explicați-i copilului că, deși școala se redeschide, viața de zi cu zi nu va fi la fel ca
înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi și să evităm răspândirea infecției;
- Acordați atenție stării mentale a copilului și discutați cu el despre orice modificări ale
stării lui emoționale;
- Învățați-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător și vorbiți cu acesta despre
cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare și la păstrarea
distanței;
- Învățați-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la școală, când se întoarce
acasă, înainte și după servirea mesei, înainte și după utilizarea toaletei și ori de cate ori
este necesar;
- Învățați-vă copilul cum să poarte corect masca de protecție și explicați-i importanța și
necesitatea purtării acestei;
- Sfătuiți-vă copilul să nu consume în comun mâncarea sau băuturile și să nu schimbe cu
alți elevi obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete,
instrumente de scris, jucării etc) De exemplu, nu oferiti nimic de mâncat sau de băut
întregii grupe/clase la ziua de naștere sau cu alte ocazii;
- Curățați/dezinfectați zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă,
computer, mouse etc);
- Evaluați zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la școală;
- În situația în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăți în
respirație), diaree, vărsături, contactați telefonic medicul de familie sau serviciile
de urgență după caz și nu duceți copilul la școală;
- În cazul în care copilul se îmbolnăvește în timpul programului (la școală), luați-l
imediat acasă și contactați telefonic medicul de familie sau serviciile de urgență
după caz.
Este nevoie ca părinții să conștientizeze cât este de importantă izolarea la domiciliu și
netrimiterea în colectivitate a copiilor cu cel mai mic semn de boală infecto-contagioasă.
Părinții / aparținătorii nu vor avea acces în curtea unității de învățământ și nu vor însoți copiii
în clădirea acesteia, cu excepția cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii
școlii.
Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea
identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a inițierii măsurilor de prevenire a
îmbolnăvirilor în colectivitate.
Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în
următoarele situații:
● Elevul prezintă simptome specifice;
● Elevul a fost diagnosticat cu SARS-Cov2;
● Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-Cov2 și se află
în carantină.