Cum „a înghițit” Dăncilă tablele interactive ale elevilor, promise la începutul anului

DE Petre Bădică | Actualizat: 07.08.2019 - 15:47

Rectificarea bugetară a amânat pentru o dată necunoscută demararea proiectului prin care elevii ar fi învățat după metode moderne.

SHARE

 La începutul anului, Viorica Dăncilă anunța că, fiecare elev, va fi conectat la tehnologia viitorului într-un viitor foarte apropiat.

„În bugetul acestui an, am alocat educației cu 47% mai mult decât anul trecut, de la 21 miliarde la 30,8 miliarde, banii mergând atât spre investiții, cât și pentru majorările salariale. Voi enumera câteva programe importante pe care le vom derula în perioada următoare: dotarea fiecărei clase pentru elevii din clasele V-XII cu table electronice interactive; rechizite în valoare de 0,7 miliarde de lei pentru aproximativ două milioane de copii; majorarea cu 25% a veniturilor nete ale cadrelor didactice”, a spus Viorica Dăncilă, la începutul ședinței Guvernului, din februarie 2019, citată de Mediafax.  

Au trecut opt luni din 2019 și guvernul, în foame de bani, a trecut la o rectificare bugetară prin care Ministerul Educației a pierdut un milliard.

Ministerul a anunțat și de unde „tăierile”: „Referitor la Titlul 58 Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, suma de 2.1 miliarde de lei rămâne în buget drept credite de angajament, ceea ce dă posibilitatea începerii şi derulării proiectului Instrumente pentru clasă - table interactive”, arată sursa citată. De unde rezultă că nu există niciun orizont de timp până când elevii vor putea să beneficieze de table interactive la clasă.

Cât despre promisiunea premierului de a da „rechizite în valoare de 0,7 miliarde de lei pentru aproximativ două milioane de copii”, ea a fost tăiată la rectificare. Potrivit Ministerului Educației s-au tăiat „ 440 milioane de lei la Titlul 57 „Asistenţa socială”, sume aferente programului „Merg la şcoală”, întrucât, până în prezent, actul normativ necesar derulării acestui program nu a fost aprobat.  

Programul „Merg la școală” prevedea că „fiecare elev din România va primi, din anul școlar 2019-2020, 5 tichete a câte 50 de lei fiecare, adică 250 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre publicat în dezbatere pe pagina Ministerului Educației. Banii pot fi folosiți doar pentru echipament sportiv, manuale, cărți și rechizite”.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te