Începe marea fraudă universitară. Student „la minut”. Admis cu buletinul, fără concurs de dosare

DE Petre Bădică | Actualizat: 03.10.2022 - 00:11
Startul facultății - FOTO: Freepik
Startul facultății - FOTO: Freepik

Anul universitar începe mâine. El a fost „deschis” tuturor absolvenților de bacalaureat. Goana după studenți a fost atât de mare, încât standardele academice au fost eliminate din multe universități. A dispărut până și concursul de dosare sau interviul de admitere.

SHARE

Majoritatea universităților din țară încep anul universitar 2022-2023 pe 3 octombrie, dar sunt și excepții. De exemplu, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și la Universitatea Politehnica din Timișoara, cursurile au început de luni, 26 septembrie.

Semestrul I


După începerea anului universitar, urmează o perioadă de 12 săptămâni de cursuri, până pe 23 decembrie. În acest interval, studenții vor avea două zile libere, miercuri, 30 noiembrie, când este Sfântul Andrei și joi, 1 decembrie, când este ziua Marii Uniri.

Începând de pe 26 decembrie 2022 și până pe 8 ianuarie 2023, studenții vor avea vacanța de Crăciun. După vacanță urmează perioada de cursuri, între 9 și 20 ianuarie.

După cele două săptămâni de cursuri, în perioada 23 ianuarie - 12 februarie se va desfășura sesiunea de examene.

Semestrul al II-lea


Semestrul al II-lea începe pe 27 februarie și durează până pe 14 aprilie 2023. Ziua de 14 aprilie este declarată zi liberă legală de la stat, pentru că atunci este Vinerea Mare.

Între 17 și 23 aprilie 2023, studenții vor avea vacanţa de Paşte.

După vacanța de Paște urmează cursuri, în perioada 24 aprilie - 19 iunie 2023.

În semestrul al II-lea, sesiunea de restanțe va fi în perioada 12 iunie - 2 iulie 2023.

După sesiunea de restanțe, studenții vor avea o saptămână de vacanță, de pe 3 iulie, până pe 9 iulie.

Urmează apoi, în perioada 10 -16 iulie, sesiunea de restanțe, pentru studenții care nu au susținut examenele sau nu le-au promovat în sesiunea de examene.

Marea farsă universitară

Newsweek a scris în ultimele săptămâni despre faptul că la universitățile private, dar și la unele de stat mai jos clasate, se intră strict pe baza diplomei de bacalaureat. Sunt, desigur, și excepții unde admiterea se face pe bază de concurs, interviu sau dosare atent selecționate. Dar ele sunt, mai degrabă, excepția.

La Universitatea Spiru Haret se intră tot cu diploma de bacalaureat, dar media nu mai contează. Primul doritor este și primul admis. Nu se mai așteaptă pentru admitere stabilirea unei minime ierarhii pe baza mediei de absolvire a liceului.

„Foamea” de studenți e atât de mare, spaima că s-ar putea pierde taxele unui student e atât de catgorică încât Universitatea Spiru Haret nu mai are nevoie să stabilească nicio ierarhie pentru admitere. Ai locul garantat când ai depus documentele. Nimeni nu te mai poate scoate din Universitate, nici măcar dacă ar exista un contracandidat cu medie mai mare la bacalaureat.

Primul contact, pe email

Acest lucru l-am verificat sub pretextul că vrem să ne înscriem la una din filialele din țară ale Universității Spiru Haret. Pe site-ul Facultății din Câmpulung există o persoană și un email de contact.

Am cerut să știu de ce documente am nevoie pentru înscriere. Mi s-a răspuns după o zi: 

„Pentru ca doriti sa va inscrieti la programul de studii universitare de licenta  "Contabilitate si informatica de gestiune", Facultatea de Stiinte Economice Campulung, din cadrul Universitatii Spiru Haret , detaliem documentele necesare:

- Dosar plic

- Diploma de bacalaureat in original

- Foaie matricola liceu (copie xerox)
- Certificat nastere (copie xerox)
 - Certificat de căsătorie, dacă este cazul (copie xerox);
- Carte identitate copie xerox
- Adeverinţă medicală;
- 3 fotografii 3/4.

Pentru mai multe detalii mă puteti contacta telefonic sau prin email”.

Am revenit cu un nou email pentru a vedea cât de simplă este înscrierea la facultate și dacă se face exclusiv pe baza mediei de la Bacalaureat:

„As vrea sa stiu daca am media de Bacalaureat 9 credeti ca sunt admis la Facultatea din Campulung ? Va intreb pentru ca nu doresc sa trimit documentele si sa mi se spuna ca nu corespund”.

De data aceasta am fost contactat la telefon de o doamnă foarte politicoasă care mi-a precizat că documentele se depun în persoană la Câmpulung. Am rugat-o, pe baza experienței din anii trecuți, să îmi spună dacă crede că voi fi admis cu media la BAC menționată deja. Teoretic, era posibil ca cele 125 de locuri de la Facultatea de Stiinte Economice Campulung, din cadrul Universitatii Spiru Haret, să fie ocupate de studenți cu medii mai mari de 9 obținute la examenul de bacalaureat.

Răspunsul a fost stupefiant. „Mai bine vă grăbiți pentru că înscrierile se fac în ordinea depunerii dosarului. Primul venit este primul înscris”.

La Facultatea de Științe Economice Câmpulung, din cadrul Universității Spiru Haret nici măcar media de la bacalaureat nu mai contează. Deși înscrierile se termină pe 30 septembrie și atunci ar trebui anunțate persoanele care au fost admise, Universitatea nu mai face nicio clasificare nici măcar pe baza mediei de la bacalaureat. Ești student când ai plătit taxa. 

Pentru ce te pregătește Facultatea din Câmpulung

Absolvenţii programului de studii Contabilitate şi informatică de gestiune pot profesa ca: Expert/ Consilier/ inspector/ referent/ economist în gestiunea economică, Analist, Referent de specialitate financiar-contabilitate, Contabil, Contabil bugetar, Auditor intern, Controlor financiar, Administrator financiar, Contabil financiar-bancar, Consilier financiar-bancar, Revizor contabil, Cenzor, Controlor de gestiune, Consultant bugetar, Inspector economist, Ofiţer bancar etc.

Pe pagina Universității Spiru Haret la „admitere” găsiți trei domenii: „despre”, „documente” și „taxe”. Nimic despre concursul de dosare. Există un singur chestionar unde ești întrebat dacă te pricepi să mânuiești computerul și de unde ai auzit de Universitatea Spiru Haret.

Majoritatea Universităților private înscriu doar pe baza mediei de la bacalaureat

 

Newsweek România a scris despre eliminarea oricărui standard academic la admiterea în multe din universitățile private.

Citește și: Universitatea privată pregătită de închidere i-a avut profesori pe Udrea, Năstase, Corlățean

Înscrierile online la Facultatea de Drept a Universității Constantin Brâncoveanu se fac în doi pași care țin doar de completarea unor formulare. Și unul preliminar care înseamnă crearea unui cont, procedură care nu vă ia mai mult de 30 de secunde.

Citește și: Cu diploma de BAC intri la ce facultate poftești. Sunt locuri epuizate la Drept? „Cazi” la Economie

Universitatea privată Atheneum este una din cele mai slabe din țară. Ea ocupă locul 73 din cele 75 de universități monitorizate de „2022 Romanian University Ranking”. Universitatea a anunțat că organizează admitere, deși admitere e mult spus. Se intră cu buletinul.

Citește și: Student la „minut”. Universitatea privată la care intri cu 6 la BAC, un dosar plic și trei poze

Universitatea Europeană Iosif Constantin Drăgan este ultima în clasamentul din România, potrivit Top Universities in Romania. Universitatea apare pe poziția 74. Pentru a intra la una din specializările universității e suficient să fi luat nota 6 la bacalaureat și apoi ești declarat admis unde vrei la drept sau la economie.

Citește și: Ai luat 6 la BAC? Ești intrat la universitatea miliardarului Constantin Drăgan la drept sau economie

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te