#foaiagoala Elevă de 17 ani: Principiul „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” nu mai e valabil

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.04.2019 - 08:44
Andy Varga, de 17 ani, din Satu Mare, a protestat la simularea examenului de Bacalaureat
Andy Varga, de 17 ani, din Satu Mare, a protestat la simularea examenului de Bacalaureat

O elevă de 17 ani din Satu Mare a protestat la simularea examenului de Bacalaureat, dând #foaiagoală. Andy Varga, șefa Consiliului Elevilor Satu Mare, a criticat experimentele din Educație din ultima perioadă.

SHARE

Mama tinerei a postat pe contul său de Facebook cele șase pagini de nemulțumiri și revendicări scrise de Andy. 

Lucrarea tinerei a fost notată cu 1, iar Inspectoratul Școlar Satu Mare a publicat un comunicat de presă în care a notat că „au fost situații când elevii au refuzat să răspundă la cerințele formulate de subiecte, predând foaia goală”, potrivit Edupedu.ro

Redăm câteva fragmente din lucrarea președintei Consiliului Elevilor din Satu Mare: 

„(...) Ei bine, noi, ca elevi, ne uităm la un viitor care încet, încet nu mai există pentru țara noastră. Un viitor care, dacă nu își va schimba direcția, va reflecta niște statistici care vor demonstra că atunci când trebuia să luptăm, noi am spus “lasă, nu te băga tu” sau “lasă că ne descurcăm și așa”. Țara asta își pierde statutul de țară democratică pe zice trece și odată cu asta se duce și tineretul care ar fi putut să schimbe ceva.
 
Acestea sunt motivele pentru care noi protestăm și încercăm să-i facem și pe ceilalți să înțeleagă că ceea ce facem sau nu facem acum va avea impact peste câțiva ani. Fiecare om care se alătură într-un fel sau altul acestei mișcări de schimbare va însemna ceva și se va putea uita bucuros la ce s-a făcut, știind că ajutat. De ce vrem să schimbăm sistemul de învățământ Și am ales să protestăm astfel?
 
Deoarece educația de azi îl formează pe omul de mâine, om pe care noi îl numim viitorul țării. Cat despre forma de protest, exact așa cum părinții noștri ies în stradă pentru abrogarea ordonanțelor de urgență, exact așa și noi am căutat o modalitate de a ne face auziți, pentru că știm că acum argumentul oamenilor mari este că suntem minori și că nu putem decide singuri, dar peste câteva luni sau un an când terminăm clasa a XII-a se presupune că suntem și noi adulți și putem lua decizii fără ajutorul lor. Ei bine, eu am decis. Am decis că nu mai vreau să se facă modificări în timpul anului școlar și să mă afecteze, am decis că vreau ca școala să-mi dezvolte mai mult decât competitivitatea, am decis să protestez pentru că fiecare om contează și am decis că țara asta poate avea un viitor mai bun dacă luptăm pentru asta. (...) 
 
Dacă în toate basmele binele învinge răul, atunci putem încerca și noi. Ar fi cazul să nu mai putem spune că “O scrisoare pierdută”  de Ion Luca Caragiale este o operă care aparține genului dramatic și care descrie nu doar politica vremii ci și pe cea actuală. Ar fi cazul să demonstrăm că nu mai suntem pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu și că cei cu defecte patologice nu au ce căuta în conducerea țării. Avem democrație, deci principiul ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” nu mai este valabil”, a scris eleva. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te