Elevi de la specializări diferite ajung pentru să dea examenul de bacalaureat fără ca în cei patru ani de liceu să dobândească minime cunoștințe la disciplinele de bază. Elevi de la clase de filologie, unde se predau câte 5 ore de limba și literatura română, iau note mult sub pragul de 5. Colegii lor de liceu, din clase cu profil real, care studiază matematică și fizică intensiv, obțin note de 2 și 3 la matematică la examenul de bacalaureat.
Citește și: Eșec Național. Elevi de la clase de filologie, note de 2 și 3 la Bacalaureat, la examenul de română
În aceste condiții nu te poți gândi decât la o complicitate care încurajează impostura și îi ajută pe tinerii fără știință de carte să treacă dintr-o clasă în alta pentru a ajunge la bacalaureat. Situația se întâmplă an de an și Newsweek România a semnalat-o și anul trecut, fără ca Ministerul Educației să ia vreo măsură.
Citește și: Cea mai mare fraudă din România: elevi cu 12 clase fără să știe limba română
Newsweek Română vă oferă exemplele a două licee unde elevii, atât de la profilul real, dar și de la cel uman, trec prin liceu fără să cunoască matematica și limba română de bază.
În județul Giurgiu, la Liceul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu, elevi de la clasa de filologie au obținut la limba română note de 3,45 și 4,65.
Un elev de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din județul Giurgiu, de la clasa de mate-fizică, a obținut nota 3,85 la examenul de bacalaureat la matematică. La același liceu, notele sunt între 2,75 și 4,1 tot la matematică.
La Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu Oltenița, tot de la clasa de filologie au fost elevi cu note de 3 sau 3,8 și 2,3 la bacalaureat la română.
Tot la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu,” elevii de la mate-fizică au obținut note de 1,75 sau 3,15 la matematică.
Cele două cazuri nu sunt singulare. Le găsim în multe județe. Pot fi explicate prin dorința profesorilor de a-și păstra păstra catedra/norma, iar asta îi determină să îi treacă pe elevi dintr-o clasă în alta. În orașele mici există o serie de complicități și prietenii între unii părinți și corpul profesoral sau de conducere.
Nici Ministerul Educației nu este foarte vigilent și nici nu are vreun interes să prezinte cifre și mai modeste în privința elevilor care participă la bacalaureat.
Newsweek a scris că peste 100.000 de copii nu ajung să dea bacalaureatul.
Citește și: 100.000 de copii, înscriși în clasa întâi în urmă cu 12 ani, nu vor ajunge, luni, la Bacalaureat
Cîmpeanu: Vom analiza
Ministrul Educației a anunțat rata de promovare la nivel național a Bacalaureatului 2022 a fost de 73,3%.
“Vom analiza chiar de azi cu maximă atenție acele școli care au obținut rezultate mult sub medie. Vom vedea în ce măsură au fost școli care nu a avut niciun candidat reușit examenul de bacalaureat,” a spus ministerul Educației în conferința de presă din ziua anunțării rezultatelor de la Bac 2022.