Ministrul Cîmpeanu confirmă cifrele Newsweek: peste 600 mii de elevi nu aveau acces la școala online

DE Petre Bădică | Actualizat: 12.01.2021 - 22:37
Sorin Cîmpeanu / economica.net
Sorin Cîmpeanu / economica.net

Newsweek România a scris că Monica Anisie avea date eronate legate de numărul copiilor care nu aveau acces la școala la distanță. Urmarea: s-au achiziționat mai puțin de jumătate din tabletele necesare.

SHARE

Sorin Cîmpeanu a declarat la Digi24: „În luna aprilie 2020 s-a lansat o interogare către toți cei care nu au echipamente. Rezultatul a fost 233.000 de elevi au declarat că nu au echipamente. Ministerul Educației, a achiziționat 250.000 de tablete cât a asumat fiecare inspector general că ar fi necesarul la el în județ…

La finalul săptămânii trecute erau puțin peste 6.000 de tablete ajunse la inspectorate, dar neridicate de elevi și părinți...

Și totuși raportările de săptămâna trecută, în data de 6 ianuarie, în sistemul informatic, sunt următoarele: 237.000 de elevi fără internet și 287.000 de elevi fără tablete”.

Sorin Cîmpeanu spune, astfel, că numărul copiiilor care aveau nevoie de tablete pentru școala online, la debutul pandemiei de COVID, a fost de: 244.000 de tablete livrate, la care se adaugă 287.000 de elevi descoperiți săptămâna trecută fără tablete.

În total, numărul copiilor care aveau, la începutul pandemiei de COVID, nevoie de tablete pentru școala online era de 631.000. Ex ministrul Anisie vorbea de 250.000 de dispozitive.

INS nu minte

Sorin Cîmpeanu aruncă vina pe inspectorii școlari care au subevaluat numărul de elevi care ar fi avut nevoie de tablete pentru școala online. Predecesorul său, (ex) ministrul Educației a fost avertizat, însă, că cifrele sunt mult diminuate.

Pe 4 mai, Newsweek România a scris următorul text: „Monica Anisie: 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie. INS indică cifre de trei ori mai mari”.

Scriam că ponderea gospodăriilor care nu aveau acces la un computer acasă în anul 2017 (ultimul pentru care INS are date) este de 35%. Anisie insista că procentul elevilor fără computere/tablete este de 10%.

Tot atunci atrăgeam atenția că numărul elevilor care nu au acces la Internet este subevaluat.

Arătam că 25% dintre gospodării nu au acces la Internet. Ministrul Educației Anisie a vorbit, atunci, de existența a 3 milioane de elevi în sistemul de educație. Dacă aplicăm procentele de mai sus, puteam estima mai degrabă la 750 de mii numărul elevilor care nu aveau acces la Internet (25% din total) la începutul pandemiei.

Sorin Cîmpeanu a fost surprins, zilele acestea, să descopere că au mai rămas 237 de mii de elevi fără Internet.   

Detalii AICI.

Și un studiu IRES, consultat de Newsweek, atrăgea atenția că cifrele invocate de fostul ministru sunt eronate. Detalii AICI.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te