Opinia unui profesor: La voi, în școală, ce „vrăji" au mai făcut părinții?

DE Cătălin Osiceanu | Actualizat: 26.09.2022 - 09:50
Școala de la distanță - FOTO: PEXELS
Școala de la distanță - FOTO: PEXELS

Cătălin Osiceanu, profesor de matematică, scrie despre modul în care unii părinți interferează în activitatea didactică și în procesul de funcționare al școlii.

SHARE

În special pentru cei care sunteți spectatori și sunteți bombardați cu tot felul de „știri”, care mai de care mai fanteziste, privind „răutatea” de care dau dovadă cadrele didactice chemate să educe și să instruiască copiii, vă prezint, astăzi, o analiză realistă, a unei stări de fapt: profilul părintelui „modern” care se perindă cel puțin în zona (sub)urbană și care dă amploare unui fenomen ce capătă din ce în ce mai mult contur în societate.

În general, acesta are aspectul moral al unui hipster, în sensul larg al cuvântului, o potrivire de nuanță pe care mi-o asum, fără a-mi propune să deranjez pe cei care se definesc astfel. Să nu se înțeleagă că m-ar deranja aspectul fizic, stilul, vestimentația specifică sau că aș avea ceva cu persoanele care au ales acest mod de viață alternativ. 

În lumea asta largă e loc pentru toți , dar și pentru cei ca mine care îi asociază cu superficialitatea sau cu „subcultura contemporană”, așa cum sunt prezentați și pe Wikipedia.

Citește și: Stânca pe care a fost construită Marea Britanie Modernă - Viața Reginei Elisabeta a II-a

„Părintele hipster” este cel care se adresează școlii cu solicitări vehemente, cerând schimbări ad-hoc, e cel care spune că vorbește în numele reformei și care devine extrem de agresiv când școala nu răspunde solicitărilor cu caracter personal. Cele mai multe dintre acestea sunt departe de cadrul legal și moral, numai că el spune că vorbește în numele colectivității, că este exponențial în grupurile sociale de comunicare online și declară cu emfază că reprezintă idei. „Părintele hipster”  nu se supune niciodată regulilor, nu recunoaște structurile organizatorice constituite, nu comunică niciodată cu asociațiile de părinți, alese democratic sau cu dirigintele clasei, ci lovește direct la țintă, în conducerea unității școlare, despre care pretinde că ar trebui să fie la cheremul lui 24 din 24 de ore.

Citește și: Lupte interne la Beijing. Xi Jinping își arestează rivalii în ajunul Congresului PCC

O asemenea atitudine nu poate fi tolerată de reprezentanții unităților școlare și, când primește un răspuns nefavorabil, „părintele hipster” demarează cu o plăcere diabolică... hărțuirea. Din păcate, mulți directori nu fac față pentru că această hărțuire este, de cele mai multe ori, bine instrumentată, uneori chiar de avocați, plătiți pentru asta.

Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, de exemplu, este o „armă” aflată la îndemâna celor care își propun să creeze deliberat probleme unei unități școlare. Spiritul și litera acestei legi oferă dreptul fiecărui cetățean, responsabil sau nu, să solicite unor instituții de stat, date cu caracter public. Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu. „Părinții hipsteri” profită de faptul că într-o unitate școlară rar există personal suficient, eficient și specializat care să formeze acest compartiment care să le comunice sau chiar pentru a le produce răspunsurile solicitate. Unele dintre aceste solicitări sunt ridicole, dar produc efectul pe care și l-au propus: „ le-am creat o problemă”. Numai că, problemele acestea sunt consumatoare de timp și produc fisuri actului educațional.

În ultima vreme școlile sunt târâte în procese care le creează o și mai mare problemă. Cine le reprezintă?! În cadrul ISJ-urilor/ISMB, există un departament juridic, dar, într-o situație ca atare, cel mai des procesul este pierdut din start prin neimplicarea sau chiar prin neprezentarea celui delegat să te reprezinte, pentru că nimeni nu-l poate trage la răspundere. Adesea se invocă volumul mare de dosare și lipsa de personal calificat.

„Părintele hipster” mai profită și de faptul că în proiectul de buget al unei școli nu se regăsesc fonduri, din banii pentru servicii, pentru contracte de asistență juridică pentru a putea fi plătit onorariul unui avocat. De ce?! Pentru că menirea școlii nu era, până acum, să se judece, mai ales pe asemenea spețe.

Așa ajung asemenea părinți să ocolească procedurile și regulamentele școlare pe care ar fi obligați să le respecte, să nu se supună hotărârilor consiliilor de administrație, implicit să încalce legea.

Nu de puține ori i-am auzit pe directorii școlilor spunând: „Nu mă pot pune cu prostul pentru că, spre deosebire de mine, are mintea odihnită și sigur va câștiga”. Mulți cedează, din păcate, acestor presiuni.

Ar fi o eroare să îi asociați cu niște justițiari. Nu, ei sunt cei care se bagă în față sfidându-te pe tine, cel care aștepți la rând. Iar dacă vreți și un exemplu concret, sunt cei care nu acceptă rezultatul repartizării aleatorii la formarea primelor formațiuni de studiu, ce au la bază un regulament special instituit pentru combaterea segregării, doar pentru că nu a ajuns copilul personal în clasa învățătoarei agreate. Și, dacă sorții nu corespund cu voința lor și nu găsesc „înțelegere” la conducerea școlii, atunci atacă virulent procedura de repartizare.

Acum, după ce am prezentat acest fenomen, e nevoie de glasul nostru, al tuturor profesorilor, pentru a valida existența lui și pentru a fi stopat. Este o formă de abuz. Nu putem aștepta! Niciun stat în istorie nu s-a civilizat de bunăvoie. E timpul ca autoritățile să ia act și să-i asigure profesorului liniștea necesară, ca să îi poată oferi copilului ceea ce îi trebuie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te