Prima zi dedicată înscrierilor la Bacalaureat

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 03.06.2020 - 09:17

Miercuri, 3 iunie, încep înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat 2020.

SHARE

Potrivit calendarului de BAC, citat de edupedu.ro, absolvenții de liceu au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la examen, între 11 și 17 iunie se echivalează probele de competențe, iar pe 22 iunie încep examenele scrise, cu proba la Limba și literatura română.

În urmă cu o zi, Ministerul a anunțat și calendarul sesiunii speciale de BAC, însă aceea este rezervată elevilor cu probleme medicale.

Documentele-tip de înscriere – completate și semnate – pot fi depuse la secretariatele liceelor sau pot fi transmise prin e-mail

Înscrierea absolvenților de liceu pentru examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, are loc în perioada 3 – 10 iunie. În situația excepțională a acestui an, în care activitățile la clasă au fost afectate puternic de pandemia COVID-19, probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale vor fi echivalate/recunoscute.

Ministerul Educației a publicat un Ghid al înscrierilor la Bacalaureat 2020, care detaliază și procedura de echivalare a probelor de competențe.

În perioada 3 – 10 iunie, candidații la examenul naţional de Bacalaureat 2020, sesiunea iunie-iulie, parcurg următoarele etape:

(1) toți candidaţii completează partea I din cererea de înscriere;

(2) candidaţii care solicită recunoaşterea/echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I şi partea a II-a din cererea de înscriere;

(3) candidaţii care, în cel puţin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei și Cercetării la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat, şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I şi partea a III-a din cererea de înscriere;

(4) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2b.

(5) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2c.

Calendarul pentru Bacalaureat 2020


3 – 10 iunie 2020: Înscrierea candidaților

11-17 iunie 2020: Echivalarea şi recunoşterea competenţelor lingvistice şi digitale

22 iunie 2020: Limba și literatura română –  examen scris

23 iunie 2020: Limba și literatura maternă –  examen scris

24 iunie 2020: Proba obligatorie a profilului –  examen scris

Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională

Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.

30 iunie 2020: Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00

30 iunie 2020: Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00

30 iunie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00-20.00

1 iulie 2020: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00-12:00

1-4 iulie 2020: Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020: Afișarea rezultatelor finale

Algoritmul de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale va fi realizat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (instituția care comasează IȘE și CNEE). Până la această dată, instituția nu a făcut publice regulile de echivalare.

Înregistrările audio-video din sălile de examen vor fi verificate de Comisiile de bacalaureat, prin sondaj, după încheierea fiecărei probei scrise. “În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen” din centrul respectiv, prevăd regulile. În cazul în care după aceste verificări se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, absolvenții de liceu pot fi eliminați din examen.

Nu vor fi nominalizate în comisiile de bacalaureat persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile sau au fost sancționate.

Citește articolul integral pe www.edupedu.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te