„În ultima vreme sunt raportate tot mai multe cazuri de Covid 19 în rândul copiilor, cu toate că în multe zone din țară elevii nu au participat la cursuri față în față, în ultimele 14 zile.
Renumitul medic pediatru Mihai Craiu a constatat că minorii se infectează acasă, de la părinți.
„În ultimele zile am început să vedem din ce în ce mai mulți copii COVID19 pozitivi. Marea majoritate sunt diagnosticați pentru ca au o maladie severă, DIFERITĂ de COVID19, într-un scenariu ce impune spitalizarea. Conform regulamentului INSMC toți copiii ce au nevoie de internare sunt testați PCR”, scrie medicul pediatru pe pagina sa de Facebook.
„Iresponsabilitatea unora, prostia altora și nerespectarea regulilor de către bună parte dintre noi “a împins” infecția cu noul coronavirus și la copii. Inclusiv la cei care stau continuu acasă, având comorbidități.
Din rațiuni etice nu voi vorbi despre cazuri. Încă nu... Încă sper să realizăm că riscăm să ne omorâm și copiii, nu numai bunicii! Chiar dacă infecția cu SARS-CoV-2 evoluează ușor la majoritatea copiilor, cei având comorbiditați vor fi la fel de expuși riscurilor ... ca și adulții ce au maladii similare.” a mai spus medicul.
Mă întreb câți dintre părinții la care face referire doctorul pediatru sunt din categoria celor care au convingeri inconștiente că virusul nu există sau că masca nu e eficientă sau poate au decis să facă proba de imunizare în masă folosindu-și copiii personali pe post de cobai?!
Am spus și cu altă ocazie, trăim vremuri grele în care ne adaptăm unei situații de război. E o comparație, dar e realistă. Școala de acasă creează multe neplăceri evocate de mulți, pe toate canalele media sau de socializare, dar nimeni nu a subliniat și partea bună a lucrurilor. Abilitățile de a folosi tehnica online le lipsesc unora dintre părinții revoltați, chiar și unor profesori, în niciun caz copiilor care controlează platforme cu mult mai sofisticate decât cele folosite pentru învățare.
Numai cine nu e părinte implicat nu cunoaște faptul că generația actuală de copii folosește foarte mult internetul atunci când vrea să se informeze, în alt mod decât o facem noi. Ei ajung imediat la niște tutoriale unde găsesc explicații adaptate puterii lor de înțelegere. În scurt timp, vor fi în stare să facă același lucru pentru învățarea formală, totul e să le stârnim motivația. Acum câțiva ani am avut un curs opțional integrat matematică-informatică la care mi-am propus și am reușit să-i familiarizez pe elevi cu suita de programe incluse în pachetul Microsoft Office.
M-a impresionat un elev de-a VI-a care, atunci când i-am prezentat funcțiile editorului de ecuații din Word, a avut o reacție de uimire exclamând: „Câte lucruri se pot face cu calculatorul, și eu credeam că e doar pentru jocuri!”
Da, învățământul românesc se upgradează acum, forțat, dar sănătos. După pandemie, e posibil să dispară termenul de „absență motivată”, pentru că un elev bolnav va putea participa online la cursuri, dacă va fi dispus să depășească starea patologică, un elev certat cu disciplina, care perturbă repetat actul didactic, poate fi „pedepsit” să stea în online, o perioadă, până când consilierul psihologic va decide că poate fi reintegrat fizic în colectiv. Se va implementa, cu siguranță, catalogul electronic în tot sistemul de învățământ, manualele în format letric vor rămâne pe pupitre, pentru că de acasă elevii le vor folosi doar pe cele electronice, iar hârtia consumată pentru producerea caietelor va fi înlocuită de tablete cu touch pen.
De unde atâta tehnică?! Ea trebuie asigurată, în primul rând, de familie. Chiar dacă vă surprinde acest răspuns, mi-l asum și pot aduce argumente solide în sprijinul lui. Populația României este eterogenă și, din păcate, sunt destule familii care își duc cu greu traiul de pe o zi pe alta. Pentru copiii acestor familii, societatea civilă, instituțiile statului, ONG-urile, pot găsi resurse pentru a-i ajuta să aibă acces la educație.
Familia ca formă socială de bază trebuie responsabilizată atunci când decide să aducă pe lume copii. În țările nordice, instituția copilului are un rol decisiv privind retragerea dreptului de a fi tutore când o familie nu are capacitatea de a-i asigura copilului minimum de confort material sau dacă îl abuzează fizic ori psihologic. Ar putea părea o măsură dură, dar este corectă din punctul meu de vedere. V-aș putea da și alte exemple, însă consider că unul e elocvent.
La noi sunt destui părinți care se plâng că alocația este prea mică pentru a putea să le asigure copiilor personali ceea ce le trebuie pentru școală, în schimb recunosc că o mare parte din ceea ce câștigă e alocată pachetului de țigări și alcoolului pe care trebuie să le consume zilnic. Copiii aflați în aceste familii sunt foarte singuri și o națiune responsabilă trebuie să intervină.
Să nu uităm că cea mai importantă investiție pe care o poate realiza un părinte este investiția în educația copilului lui. Iar asta nu se poate realiza fără implicare materială sau fără sacrificii și din partea părinților. „Părintele, partener educațional” nu este decât o sintagmă. În ciuda acestor condiții, viața trebuie să meargă înainte, la fel și școala!”, a spus profesrul Cătălin Osiceanu într-o analiză pentru Newsweek România.
