Reduceri la curent. Una din cele mai mari universități din România, cursuri online până la primăvară

DE Alex Darvari | Actualizat: 18.11.2022 - 09:31
Universitatea din Craiova - FOTO: FB
Universitatea din Craiova - FOTO: FB

Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare on-line începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă.

SHARE

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, pe motiv că trebuie valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.

"Hotărârea de a intra în on-line a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile - predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice. Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie - 23 decembrie şi 20 februarie - 19 martie, pentru ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, prof.univ.dr. Nicolae Dumitru.

Potrivit acestuia, decizia facultăţilor de a intra în on-line a avut în vedere valorificarea infrastructurii create în cei doi ani de restricţii din cauza pandemiei de Covid-19.

"Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern", a mai spus prorectorul Nicolae Dumitru.

Acesta a precizat că evaluarea studenţilor se va face însă faţă în faţă, fiindcă sistemul on-line are multe dezavantaje la acest capitol. În legătură cu economiile pe care Universitatea din Craiova le face astfel la facturile la energie, prorectorul Dumitru a afirmat că şi acesta a fost un motiv pentru care facultăţile au dorit să intre în on-line în această perioadă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te