Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că, începând de luni, elevii vor intra în vacanţă pentru o perioadă de două săptămâni. Vacanța se aplică și pentru grădinițe și creșe. În vacanță intră și școlile private.
Citește și: Restricții: două săptămâni de vacanță pentru elevi; se închid și grădinițele, dar și școlile private
În acest moment, Ministerul Educației nu a decis când vor fi recuperate cele două săptămâni de vacanță. Ministrul Cîmpeanu a anunațat că „avem o comisie de dialog social, unde împreună cu elevii, profesorii și cu reprezentanții părinților vom vedea care este forma optimă de modificare a structurii anului școlar, lucru care va fi anunțat în data de 5 noiembrie, când vom avea o situație exactă, date certe cu privire la evoluția epidemiologică”.
Ce variante sunt pentru „după 8 noiembrie”
Mministrul Sănătății, Cseke Atilla, a spus că vacanța poate fi prelungită și că „există toată posibilitatea de a prelungi această măsură dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment”.
Citește și: Ce au înțeles românii despre certificatul verde: „semnul fiarei”, „dictatură”, „stăpânii de afară”
Cîmpeanu a anunțat că: „nimeni nu are această certitudine (că școlile se vor redeschide după două săptămâni n.red.) pentru că vedem cât de gravă este situația. Vedem foarte bine ce preț plătim din cauza iresponsabilității acelora care nu au înțeles nici nevoia de respectare a regulilor sanitare, nici nevoia de vaccinare, nici nevoia de testare. Din păcate, nu putem fi optimiști, tocmai de aceea am spus că în data de 5 noiembrie vom vedea care este situația epidemiologică și vom lua acele decizii care se impun”.
Specialiștii exclud o îmbunătățire a situației epidemiologice în 2 săptămâni
Dr. Vasile Cepoi, directorul Direţiei Sanitare Publice Iași, spune că abia spre sfârşitul toamnei vom depăşi această răspântie actuală, dar şi că, imediat după Revelion, numărul de infectări va exploda din nou.
Adrian Pistol, șefa Centrului pentru Controlul Bolilor Transmisibile din Institutul de Sănătate Publică a explicat că e nevoie ca vaccinarea să avanseze rapid pentru ca numărul de noi infectări să scadă. „Cred că vaccinarea rămâne primul lucru pe care îl putem face, dar acest lucru trebuie făcut cât mai repede posibil, pentru ca ritmul de creștere să încetinească astfel încât să se și simtă în numărul total de cazuri și mai ales în numărul de cazuri severe și în numărul de decese”. Ea a mai spus că în noimebrie vom avea peste 25.000 de infectări pe zi.
Cercetătorul Octavian Jurma vede o explozie a cazurilor COVID: „Daca am fi intrat in carantina nationala pentru 30 de zile in data de 3 octombrie cand am depasit pragul de 6 la mie, astazi am fi fost probabil in platou sau chiar in faza descendenta. Noi in schimb la 6 la mie am adoptat masuri suplimentare de relaxare si am decuplat scolile de incidenta. Consecintele au fost predictibile: o explozie a numarului de cazuri si o prelungire cu saptamani a cosmarului”.