Sistemul acordării burselor de merit va fi schimbat, începând cu anul școlar viitor. Astfel, elevii cu medii mici și foarte mici nu vor mai putea primi acest tip de recompensă financiară. În schimb, o să apară un nou tip de brusă, numită „de reziliență”.
Sistemul acordării burselor de merit se va schimba. Ce tip nou de bursă apare?
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în legătură cu noile criterii de acordare a burselor de merit de anul școlar viitor, că vor fi făcute unele „ajustări care să țină de un prag de medie”.
„Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următo”, a spus Deca, într-o emisiune la Antena 1.
Ea a spus că se va introduce un nou tip de bursă, de “reziliență”. Valoarea va fi stabilită în funcție de bugetul pe anul școlar viitor.
Citește și: Bursele de exelență nu au fost date elevilor, însă cele de merit, acordate celor cu medii sub 5, da.
Practic, elevii cu medii foarte mari, care iau și acum bursă de merit se vor încadra în primii 30% dintre elevii unei clase, împreună cu cei care vor învăța bine, dar care nu vor avea rezultate la fel de ridicate.
Deca a precizat că existența procentului de 30% este unul bun, care trebuie păstrat, dar cu unele modificări legate de pragul mediei de la care se acordă bursele.
„Principiul de a acorda bursele unui procent de elevi din fiecare clasă din fiecare școală este unul bun. Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor.
Ne dorim ca în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase. Valoarea va fi discutată odată cu bugetul de anul viitor. Bursa, în acest an, rămâne pe regulile anunțate. Dosarele de curs au fost deja făcute, au fost aprobate. Deci în acest an mergem pe politicile anunțate. Modificările pe care le-am sugerat urmează să le discutăm împreună cu actorii din învățământ și apoi să facem modificările normative”, a spus Deca.
Citește și: 500.000 de elevi din România beneficiază de burse de merit. Unii o obțin și cu medii de 2
Precizările vin în contextul în care, în acest an școlar, primesc burse de merit în valoare de 450 de lei aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5, arată datele Ministerului Educației.
Dintre ei, peste 150 au medii mai mici de 2. Plățile pentru aceștia s-au făcut până pe 18 noiembrie.
Pe lângă aceștia, alți 131 de deținuți pot primi bursă de merit, potrivit unui răspuns primit de la Administrația Națională a Penitenciarelor.
În plus, însuși pemierul Marcel Ciolacu a declarat recent că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit.
Citește și: Elevii din România, dezastru la Testele PISA. Mai slabi ca Ungaria și Serbia, la nivelul Mongoliei
„Bursei de reziliență” ce o să apară din anul școlar 2024-2025 nu i s-a fixat, deocamdată, un cuantum, dar nu va fi mai mare de 450 de lei, cât este valoarea bursei de merit, la ora actuală.
În acest moment, sunt acordate următoarele tipuri de burse:
- Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3.000 lei;
- Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei;
- Bursă de merit : 450 lei;
- Bursă socială: 300 lei;
- Bursă pentru mame minore: 700 lei;
- Bursă tehnologică: 300 lei.