Ministerul Educației alocă peste 70 de milioane € pentru campusurile studențești. Viitorul sună bine. Astfel, în total vor fi alocaţi 70.303.568 de euro pentru modernizarea spaţiilor universitare, respectiv edificarea unor noi spaţii de cazare.
Ministerul Educației investește 10 milioane lei în educația ecologică prin ”Săptămna Verde”. Această inițiativă vizează sprijinirea activităților educaționale și ecologice care au ca scop conștientizarea problemelor de mediu.
„Campion în școală” este un nou proiect al Ligiei Deca, prin care mari campioni vor promova sportul în rândul elevilor.
Papa Francisc a oferit SNSPA ''Măslinul Păcii'', un gest profund de solidaritate şi speranţă, dedicat comunităţii universitare şi partenerilor acestui eveniment de prestigiu.
Ligia Deca, ministra PNL a Educației, a verificat starea școlilor din Galați. „Se caută soluții pentru reluarea cursurilor, în clase sau în containere, acolo unde școlile au fost grav afectate”, a transmis Ligia Deca.