Trei autoturisme au intrat în coliziune în zona kilometrului 35 al autostrăzii A1, luni dimineaţa, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către Bucureşti, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Un accident petrecut pe drumul european a rămas fără vinovat. O maşină a intrat pe contrasens şi s-a tamponat de alta. Doar că nu s-a putut stabili care dintre ele.
Cinci persoane au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier în care au fost implicate şase autoturisme, evenimentul având loc la ieşirea din Constanţa spre Ovidiu.
Un șofer a fost amendat după ce a fost oprit în trafic pe DN 12C, în județul Neamț, după o depășire neregulamentară. Mai apoi, agentul de poliție l-a călcat cu autospeciala „din dotare”.
O șoferiță în vârstă de 53 de ani a fost autoarea unei adevărate cascadorii pe Calea Florești din municipiul Cluj-Napoca. Femeia a pierdut controlul volanului, a lovit parapetul de beton dintre sensuri și a sărit cu mașina pe contrasens, unde s-a răsturnat.