Pilotul italian dublu campion de IndyCar, în 1997 și 1998, și campionul mondial și paralimpic la handbike, Allesandro Zanardi a fost operat pentru a patra oară în Italia, unde a fost spitalizat pe 19 iunie, în urma unui accident suferit în timpul unei competiţii.
Sistemul de control electronic al stabilității (ESP) autovehiculelor a fost lansat pe piață de Bosch și Daimler-Benz pe Mercedes-ul S-Klasse din 1995. După ce a evitat milioane de accidente și a salvat mii de vieți, sistemul a devenit obligatoriu pe majoritatea piețelor.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române transmite că pe A2 București-Constanța, la kilometrul 117, pe sensul către litoral, în zona localității Perișoru, județul Călărași, a avut loc o coliziune în care au fost implicate 3 autoturisme.
Ursoaica agresivă care își căuta în Bușteni puii călcați de tren a fost prinsă de autorități și va fi relocată în Munții Baiului.
Coronavirusul ne-a schimbat viața, dar asta nu înseamnă că nu o putem trăi, nu înseamnă că trebuie să ne ascundem într-o peșteră, singuri, până trece pandemia.