Cine i-a suflat lui Sergiu Nicolaescu filmul „Actorul și sălbaticii”? Culisele cinematografiei românești sunt pline de intrigi și „sfori” trase pentru un regizor sau altul, până la „furturi” intelectuale, de la idei de pelicule, până la scenariile în sine ale unor producții.
De ce a fugit Haralamb din „Toate pânzele sus” în Germania? Iubit de public mai ales pentru rolul din popularul serial tv, actorul care i-a dat viață personajului respectiv a decis să română în Occident, în 1987, spre surprinderea tuturor cunoscuților săi.
Margareta Pogonat, o viață discretă, plină de iubiri nefericite. Marea actriță, rămasă în amintirea multor români mai ales ca „mama Pistruiatului” din popularul serial tv din 1973, a avut o existență încărcată cu drame sufletești. A murit acum 10 ani, într-o zi de 11 mai.
Personajul din imagine poate fi considerat „regele rolurilor secundare”. Deși născut în București, a preferat să rămână actor la un teatru din provincie, dar a jucat multe partituri memorabile în numeroase filme, chiar dacă niciodată n-au fost din categoria celor principale.
Drama teribilă a actorului care l-a jucat pe Carol al II-lea. A făcut furori în rolul fostului suveran al României, în „pielea” căruia a intrat în trei filme realizate înainte de 1990. Dar soarta nu a fost deloc blândă cu el, iar sfârșitul i-a fost tragic și nedrept.