Aderarea României la OCDE reprezintă cel mai important obiectiv de sistematizare şi transformare a ţării noastre după aderarea la NATO şi la UE, a declarat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu.
Nouă state europene membre ale NATO au emis duminică o declarație comună în care cer tuturor celor 30 de națiuni să intensifice ajutorul militar pentru Kiev și susțin aderarea Ucrainei la alianța de securitate conform deciziei adoptate la Summitul NATO de la București din 2008.
Este o replică clară la discursul lui Vladimir Putin, care a anunțat, vineri, anexarea ilegală a celor patru regiuni din Ucraina, care reprezintă 18% din teritoriul ucrainean.
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD din Parlamentul European, susține că delegația social- democrată a obținut introducerea pe agenda plenului Parlamentului European a unei dezbateri cu rezoluție privind soluționarea aderării României la Spațiul Schengen.
Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei.