Forumul Antreprenorilor în Administrația Inteligentă aduce și în acest an laolaltă reprezentanți din partea mediului de afaceri dar și a administrațiilor locale, pentru a discuta soluții de tip #smartadministration, #smartcity, #smarteducation, aplicabile comunităților.
În perioada 20 - 22 iunie 2019 va avea loc la Constanța FORUMUL ANTREPRENORILOR ÎN ADMINISTRAȚIA INTELIGENTĂ – ediția a III a, organizat de Societatea liberală și ISP România,alături de partenerii lor internaționali Martens Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel.
Nu doar Alianța Vestului, asocierea celor patru județe din Transilvania, s-a săturat de incompetența și de lipsa de acțiune de la București.
Șapte membri din Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune au redactat o scrisoare pe care au adresat-o Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Parlament, în care arată lipsa de transparență din instituția publică.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că toată lumea îşi doreşte o administraţie mai puţin numeroasă şi mai eficientă, dar „când vine vorba să faci un astfel de lucru e plin de populişti, habarnişti şi neaveniţi”.