Peste 50.000 de accidente ischemice sunt înregistrate anual la bolnavii din România, avertizează medicii neurologi.
Un studiu realizat de Oficiul Național de Statistică și o Universitate din Marea Britanie a arătat că în jur de 30 la sută dintre pacienții vindecați de COVID-19 revin în instituțiile medicale cu probleme serioase, iar 1 din 8 moare. Din păcate, România nu are o situație exactă.
Un studiu realizat la nivel naţional arată că pacienţii nu au mai fost la controale sau nu şi-au primit reţetele şi tratamentele în perioada pandemiei. La Spitalul "Sf.Spiridon" de exemplu, într-o lună, internările au scăzut şi cu 79% faţă de anul trecut.
Utilizarea ţigaretelor electronice creşte în mod semnificativ riscul de a dezvolta afecţiuni pulmonare cronice cum ar fi astmul şi emfizemul, potrivit unui studiu realizat de cercetători americani şi dat luni publicităţii.