În momentul de față, vaccinul nu este permis la copiii sub 12 ani.
În România, dar și în alte state europene, s-a început deja administrarea celei de a treia doze de vaccin.
Vaccinul anti-COVID de la AstraZeneca va putea fi administrat doar persoanelor între 18 și 55 de ani, iar a doua doză se va face după opt săptămâni de la prima, a anunțat Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
A spus frumos Papa Francisc: „Cred că, din punct de vedere etic, toată lumea ar trebui să facă vaccinul. Este o alegere etică, pentru că nu te joci doar cu viața ta, ci și cu viața altora”.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a devansat, joi, o şedinţă de evaluare a vaccinului pentru Covid-19 dezvoltat de compania Moderna, stabilind ca aceasta să aibă loc pe 6 ianuarie şi nu pe 12 ianuarie, cum era programat iniţial, transmite Reuters.