Spre deosebire de alte tipuri de alegeri, cum sunt cele prezidențiale, localele nu au beneficiat de același interes din partea votanților, în mod tradițional, prezența la urne fiind mai mică.
Persoanele infectate cu Covid 19, fie că sunt în carantină sau izolare, fie că sunt internate în spital, vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă, a anunțat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică.
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista de consilieri locali la Consiliul Local al orașului Caransebeș, unde a fost primar pentru 12 ani, potrivit Mediafax.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, că bătălia din campania electorală este împotriva a 28 de “baroni roşii”, a 1.600 de primari, “satrapi locali”, care “au ţinut populaţia sub ameninţare, în stare de dependenţă, în stare de sărăcie”.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că exclude o alianţă cu PSD pentru alegerile parlamentare, dar şi-ar dori o stângă unită pentru 2024.