UE trebuie să ia în serios amenințările lui Vladimir Putin că ar putea folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina, a declarat șeful politicii externe al blocului.
Reuniunea a fost găzduită de omologii din Turcia şi Finlanda şi s-a desfăşurat în marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU, arată un comunicat al ministerului.
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, spune că va da amenzile prevăzute de lege în cazul în care Primăria Sectorului 1 nu va pune în aplicare hotărârile aprobate de Consiliul Local.
Comandamentul Flotei Mării Negre a Federației Ruse și-a mutat submarinele din clasa Kilo din portul Sevastopol din Crimeea ocupată temporar la Novorossiysk, în sudul Rusiei, din cauza amenințării cu rachete din partea Forțelor Armate ucrainene, susțin britanicii.
O ameninţare privind amplasarea unei bombe la Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu”, aflat în centrul oraşului Timişoara, a fost primită luni, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112. Elevii şi profesorii au fost evacuaţi.