Pentru prima dată, Groenlanda nu va mai trece la ora de iarnă. Decizia a fost luată în 2022, iar acum se pune în practică. Iată ce se întâmplă.
Cea mai lungă pârtie artificială va fi deschisă la sfârșitul lunii octombrie într-o comună din România. Cei care practică schiul, snow-boardul sau tubing-ul vor putea să o folosească în orice anotimp.
Culorile turcoaz și verde sunt printre cele mai apreciate de turiștii care se încumetă să urce pe munte pentru a admira fenomenul natural produs de elementele chimice aflate în compoziția Lacului Albastru.
Anotimpurile nu par să aibă impact asupra modului în care evoluează pandemia de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând asupra iluziei că oamenii ar fi mai protejaţi vara, relatează AFP și Agerpres.