Un bărbat din Braşov a fost arestat după ce, împreună cu alt bărbat, ar fi ameninţat cu moartea o persoană, în apartamentul acesteia, sustrăgându-i bunuri în valoare de aproximativ 16.000 de lei, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Unul dintre capii mafiei ‘Ndrangheta, Pasquale Bonavota, a fost arestat într-o biserică din Italia. El era dat în urmărire din 2018.
Un bărbat român în vârstă de 53 de ani a fost arestat în Monza, Italia după ce și-a bătut soția în fața fiicelor lor. Fiica cea mare a reușit să-l păcălească pe tatăl ei să părăsească apartamentul și apoi a chemat poliția.
Un român în vârstă de 37 de ani s-a dat preot și a păcălit un vârstnic s=-i deschidă ușa unui bloc din Italia pentru a "binecuvânta" apartamentele. Așa și-a dat seama că un apartament este liber și s-a instalat acolo. Apoi a spus că e carabinier.
n fugar sud-african, care şi-a simulat moartea în cadrul unei tentative reuşite de evadare din închisoare, a fost arestat în Tanzania, conform unui anunţ făcut sâmbătă de autorităţile sud-africane, transmite AFP.