Interpretul și compozitorul de folk, originar din Satul Mare, Octavian Bud a murit, la doar trei zile după ce a ajuns la spital deși medicii i-au spus că nu este bolnav.
Cunoscuta interpretă de muzică uşoară, Anastasia Lazariuc, originară din Republica Moldova, supranumită „Privighetoarea Moldovei” împlineşte azi 70 de ani. Aceasta are o poveste de viaţă impresionantă. A început să muncească din adolescenţă şi a clădit o carieră de la zero.
Șerban Copoț și-a anunțat plecarea de la iUmor. Artistul a făcut parte din proiectul de divertisment timp de 14 sezoane și a decis să încheie contractul, motivând că se va dedica altor proiecte personale.
Cătălin Crișan, după două divorțuri, iubește din nou. Artistul foarte apreciat de public povestește cum se simte la 55 de ani, când iubește din nou.
Gabriel Cotabiță este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi din țară. Acesta a avut un trecut tumultuos, iar în 2015 a suferit un stop cardio-respirator care l-a ținut în comă trei săptămâni.